StiripesurseȘtirile zileiCUTREMUR puternic în Filipine - VIDEO

CUTREMUR puternic în Filipine – VIDEO

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs miercuri în nordul Filipinelor, a anunţat Institutul Seismologic al SUA (USGS), estimându-l iniţial la 6,8, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Cutremurul de mică adâncime a avut loc în provincia Abra, pe insula principală Luzon, la ora locală 08:43 (00:43 GMT), iar agenţia seismologică locală a avertizat că ar putea exista pagube materiale.

Citeşte şi: Rusia a capturat cea mai mare centrală electrică pe cărbune din Ucraina – VIDEO – Black News

Locuitorii capitalei Manila au resimţit seismul şi circulaţia cu metroul în capitala filipineză Manila a fost întreruptă la o oră de vârf, a anunţat Ministerul Transporturilor. Clădirea Senatului a fost evacuată.


În oraşul Dolores, situat în apropierea epicentrului, locuitorii speriaţi au fugit din casele lor, iar ferestrele pieţei locale au fost spulberate, a declarat pentru AFP comandantul poliţiei locale, Edwin Sergio.

“Cutremurul a fost foarte puternic”, a afirmat Edwin Sergio, adăugând că au apărut fisuri în clădirea comisariatului.

Un spital din provincia Abra a fost evacuat după ce clădirea s-a prăbuşit parţial în urma cutremurului, nefiind raportate victime, au spus oficiali.

“Încă sunt replici. Am primit informaţii de avarii la locuinţe. Până acum nu există victime”, a menţionat primarul Rovelyn Villamor din oraşul Lagangilang, provincia Abra.

“Nu avem alimentare cu energie electrică pentru că se întrerupe automat din cauza pericolului”, a declarat primarul Villamor la radio DZRH.

Biroul de informare publică din provincia Abra a postat fotografii pe pagina sa de Facebook care arată clădiri grav avariate, cu fisuri uriaşe.

Potrivit USGS, epicentrul cutremurului a fost la aproximativ 11 km est-sud-est de oraşul Dolores şi a avut loc la o adâncime de 10 km.

Citeşte şi: Ucraina vrea să obţină 15-20 de miliarde de dolari de la FMI – Black News

“Atenţia este concentrată pe Abra şi provinciile din apropiere. Acesta este un cutremur major. Ne aşteptăm la replici puternice”, a declarat Renato Solidum, directorul agenţiei naţionale de seismologie.

Filipinele sunt afectate în mod constant de cutremure din cauza situării sale pe “centura de foc”, un arc de activitate seismică intensă care înconjoară Oceanul Pacific trecând prin Japonia şi Asia de Sud-Est.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.