StiripesurseȘtirile zileiCUTREMUR puternic în Indonezia

CUTREMUR puternic în Indonezia

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs vineri în largul coastelor nord-estice ale insulei indoneziene Java, cea mai populată din această ţară, transmite EFE, potrivit agerpres. Autorităţile nu au raportat pagube sau victime imediate.

Cutremurul s-a produs la ora locală 16:55 (9:55 GMT), potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), care înregistrează activitatea seismică din întreaga lume.

Citeşte şi: UE va lansa un al 11-lea val de sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

Seismul a avut epicentrul la o adâncime de 594 de kilometri sub fundul mării, la 96 de kilometri distanţă de oraşul costier Tuban, cu peste 90.000 de locuitori.

Agenţia indoneziană de meteorologie, climatologie şi geofizică (BMKG), care a estimat magnitudinea la 6,6 şi o adâncime de 632 de kilometri, a exclus producerea unui potenţial tsunami.


La rândul său, Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters, a indicat o magnitudine de 6,6 şi o adâncime de 592 de kilometri.

Citeşte şi: Sunt diferențele legate de Paște o ‘relicvă a Războiului Rece’? – Black News

Indonezia este situată pe aşa-numitul “Cerc de Foc al Pacificului”, o zonă cu o activitate seismică şi vulcanică intensă, unde se înregistrează aproximativ 7.000 de cutremure anual, majoritatea de intensitate moderată.

În luna noiembrie a anului trecut, peste 330 de persoane au murit şi alte aproximativ o mie au fost rănite în insula Java în urma unui cutremur cu magnitudinea 5,6, produs la doar 10 kilometri adâncime, care a zguduit mai multe oraşe din regiunea vestică a insulei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.