StiripesurseȘtirile zileiCUTREMUR puternic în largul insulei Sumatra

CUTREMUR puternic în largul insulei Sumatra

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs în largul coastelor vestice ale insulei indoneziene Sumatra, acesta fiind al treilea seism produs în această zonă de luni dimineaţa, a anunţat Agenţia de meteorologie şi geofizică din Indonezia (BMKG), relatează Reuters, potrivit agerpres.

Agenţia BMKG a înregistrat seismul produs la mică adâncime în largul insulelor Mentawai, situate la circa 150 de km de coasta de vest a Sumatrei, cu puţin timp înainte de ora 10:30, şi a precizat că nu a fost lansată o alertă de tsunami.

Citeşte şi: Patru asociaţii ale judecătorilor europeni contestă aprobarea de către UE a planului polonez de relansare – Black News

Agenţia anunţase anterior o magnitudine de 6,4, care însă a fost revizuită la 6,1, a declarat un purtător de cuvânt al BMKG.

Trei seisme consecutive au lovit zona cu o intensitate în creştere de la primele ore ale zilei de luni.


Cutremurul cu magnitudinea 6,1 a fost resimţit puternic timp de câteva secunde de locuitorii din insulele Mentawai, în capitala Padang şi în zona muntoasă din jurul oraşului Bukittinggi, a anunţat agenţia într-un comunicat, precizând că nu au fost raportate victime, însă s-au produs pagube minore la clădirile de pe insula Siberut.

Un oficial local din insulele Mentawai a declarat pentru Reuters că locuitorii din mai multe sate au fost evacuaţi către zone mai înalte, iar o biserică, o şcoală şi un centru medical au fost uşor avariate.

Citeşte şi: Austria cere UE să decupleze preţul energiei electrice de cel al gazelor – Black News

Oraşul Padang a fost lovit de un cutremur cu magnitudinea 7,6 în 2009 care a provocat moartea a peste 1.100 de persoane.

Indonezia este situată pe “Cercul de Foc al Pacificului”, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure frecvente şi o activitate vulcanică semnificativă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

Au fost adoptate o mie de decizii privind amalgamarea voluntară

O mie de decizii privind amalgamarea voluntară a primăriilor au fost adoptate, iar 70% dintre administrațiile locale sunt implicate în proces. Declarația a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.