Cutremur puternic în Iran. Cel puţin 31 de oameni sunt răniţi

Publicat:

Cel puţin 31 de persoane au fost rănite în urma unui seism cu magnitudinea 5,2 care s-a produs în apropiere de oraşul Sisakht din provincia Kohgiluye, aflată în vestul Iranului. Cutremurul, resimţit şi în provincia Boyerahmad, a avut loc miercuri la ora locală 10:38 (06:08 GMT), a precizat agenţia de presă ISNA, citată de Xinhua şi Reuters, potrivit agerpres.

Epicentrul acestui seism, produs la o adâncime de 8 kilometri, a fost plasat la o distanţă de aproximativ 160 de kilometri în raport cu oraşul Sisakht.


Citeşte şi: Capitala Armeniei este ‘paralizată’ de proteste. Şoseaua spre aeroport a fost închisă

În urma seismului, locuitorii din Sisakht au fost cuprinşi de panică şi au ieşit pe străzile oraşului.

La ora transmiterii acestor informaţii, echipaje de pompieri patrulează pe bulevardele din Sisakht şi cer rezidenţilor să rămână în afara clădirilor.

Nu au fost raportate pagube materiale importante în centrul oraşului, însă acestea au fost semnalate în câteva cartiere rezidenţiale aflate la periferia localităţii citate.

Liniile telefonice şi cele de aprovizionare cu electricitate au fost întrerupte.

Citeşte şi: Premierul nipon NU va muta ambasada ţării sale din Tel Aviv

Autorităţile au ordonat trimiterea unor echipaje de intervenţie şi prim-ajutor la faţa locului.

Mai multe seisme s-au produs în vestul Iranului în ultimele luni.

În noiembrie 2017, un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs în aceeaşi regiune, provocând cel puţin 530 de victime omeneşti şi rănind alte 8.000 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.