StiripesurseȘtirile zileiCUTREMUR puternic în Mexic. Preşedintele a declarat stare de urgenţă

CUTREMUR puternic în Mexic. Preşedintele a declarat stare de urgenţă

Publicat:

Un cutremur cu magnitudinea 7,2 a avut loc vineri, în sud-vestul Mexicului, la ora locală 17.39, fiind urmat de 150 de replici. Preşedintele statului a declarat stare de urgenţă, în urma seismului care a durat 1 minut şi care este al treilea cel mai puternic care a lovit ţara în ultimele şase luni. Până în prezent au fost înregistrate doar daune materiale.

Seismul a avut loc la 24,6 de kilometri adâncime şi epicentrul, la 54 de kilometri nord-est de Pinotepa Nacional şi la 109 kilometri vest-sud-vest de Oaxaca, potrivit CNN, conform news.ro.

După aproximativ o oră, la 18.36, a fost înregistrată o replică puternică, cu magnitudinea 5,8, potrivit USGS (Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite). Acest seism a avut loc la o adâncime de 8,9 kilometri, iar epicentrul lui, la 35,5 kilometri est-sud-est de Pinotepa Nacional şi la 145 de kilometru sud-vest de Oaxaca.

Citește și : SUA : Treisprezece ruși acuzați de interferență în alegerile din 2016 (Robert Mueller)

Serviciul naţional seismologic din Mexic a înregistrat, până la ora locală 20.30, 150 de replici.


Preşedintele Mexicului, Enrique Peña Nieto, a convocat Comitetul Naţional de Urgenţe. De cealaltă parte, Luis Felipe Puente, coordonator privind protecţia civilă din cadrul guvernului, a informat că nu se aşteaptă valuri de tip tsunami pe coastele mexicane.

„Nu au fost înregistrate daune majore. S-a simţit foarte puternic pe coasta Guerrero, de la Oaxaca la Michoacán, iar în Ciudad de México a provocat panică. Nu există pierderi de vieţi raportate şi nici mari daune materiale”, a spus secretarul guvernului Alfonso Navarrete, care a explicat că seismul a durat 1 minut.

Autorităţile fac o evaluare a pagubelor înregistrate în zonă.

Citeşte şi:  Santiago Peña, din partea partidului aflat la putere în Paraguay, a câștigat alegerile prezidențiale

Oaxaca este, potrivit Serviciul naţional seismologic din Mexic, unul dintre statele mexicane cu cea mai mare seismicitate. Aici au loc aproximativ 25% dintre cutremurele din Mexic.

În luna septembrie a anului trecut, două seisme puternice au avut loc în Mexic. Primul, pe 7 septembrie, cu magnitudinea de 8,1, în sudul ţării, iar cel de-al doilea, de 7,1 magnitudine, pe 19 septembrie, care a provocat moartea a peste 220 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mai mulți consumatori din centrul și nordul țării, rămași fără energie electrică în urma rafalelor puternice de vânt

Î.S. Moldelectrica informează că, în urma rafalelor puternice de vânt înregistrate pe parcursul zilei de duminică, 26 aprilie, au fost depistate mai multe deconectări...

Vântul puternic afectează circulația bacului peste Nistru de la Molovata

Vântul puternic afectează și circulația bacului peste Nistru din satul Molovata, raionul Dubăsari. Întreprinderea care gestionează feribotul îndeamnă oamenii ca, în această după-amiază, să...

Aeroportul din Chișinău avertizează despre posibile întârzieri și anulări de zboruri, în contextul Codului portocaliu de vânt puternic

În contextul Codului portocaliu de vânt puternic, Aeroportul Internațional Chișinău anunță că sunt posibile întârzieri sau anulări de zboruri.Pasagerii sunt îndemnați să verifice în...

În ultimul moment, Polonia atacă în instanță acordul comercial UE-Mercosur

Polonia a anunțat vineri că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene acordul comercial dintre UE și Mercosur, scrie Politico. Decizia vine...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.