StiripesurseȘtirile zileiCUTREMUR în San Francisco - FOTO

CUTREMUR în San Francisco – FOTO

Publicat:

Un seism de intensitate moderată s-a produs în San Francisco Bay Area la primele ore ale dimineţii de joi, trezindu-i pe mulţi dintre locuitorii din această regiune din statul american California. Autorităţile locale afirmă că nu au fost raportate victime şi pagube materiale, informează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit U.S. Geological Survey (USGS), seismul a avut o magnitudine de 4,5 şi s-a produs la ora locală 02:39. Epicentrul cutremurului s-a aflat în Berkeley, în zona Golfului San Francisco.

Citeşte şi: Trei regiuni din Bulgaria VOR autonomie sau ALIPIREA la România

Un purtător de cuvânt de la Biroul Guvernatorului Californiei pentru Servicii de Urgenţe a spus că nu au fost raportate victime şi pagube materiale.


Potrivit unui angajat de la dispeceratul Serviciului de Pompieri din Berkeley, care a preferat să îşi protejeze identitatea, cel puţin 12 persoane au apelat numărul telefonic de urgenţe, cei mai mulţi pentru a raporta zgomotele produse de cutremuratul ferestrelor. El a mai spus că nu au fost raportate victime, accidentări şi pagube materiale.

USGS a plasat epicentrul seismului lângă Claremont Club and Spa din Berkeley. Acest istoric hotel de lux nu a suferit pagube, a declarat unul dintre angajaţii săi.

Citeşte şi: Doi piloţi indieni au fost suspendaţi după ce s-au luat la bătaie în plin zbor

“Întrucât toată lumea din Bay Area s-a trezit, e timpul pentru o petrecere dansantă de 30 de minute! #cutremur”, a scris @Troop206Oakland, un utilizator pe Twitter, în contextul în care reţelele de socializare au fost inundate de mesaje şi comentarii, dintre care multe au fost marcate de veselie.

La aproximativ o oră după seism, Departamentul de Management al Situaţiilor de Urgenţe din San Francisco a transmis un SMS tuturor rezidenţilor prin care aceştia erau informaţi în legătură cu faptul că nu a fost emisă o avertizare de tsunami. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE l-a convocat pe diplomatul Rusiei la Bruxelles după încălcarea spațiului aerian al României de către drone rusești

Uniunea Europeană l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Moscovei la Bruxelles ca răspuns la intrarea unor drone rusești în spațiul aerian al României...

Tiraspolul a emis cod portocaliu de pericol hidrometeorologic: nivelul Nistrului, la minim istoric

Tiraspolul a instituit cod portocaliu de pericol hidrometeorologic din cauza nivelului extrem de scăzut al apei în râul Nistru și în afluenții acestuia, în...

Evghenia Guțul contestă la CSJ condamnarea la închisoare

Avocații bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, au contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel Centru, care a menținut condamnarea acesteia la șapte...

Parlamentul a votat un proiect de lege privind participarea publică în procesul decizional

Cetățenii Republicii Moldova cu vârsta de peste 16 ani vor putea iniția propuneri de politici publice și proiecte de decizii adresate autorităților, potrivit unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.