Danemarca îşi întâmpină noul rege după abdicarea reginei Margrethe a II-a

Publicat:

Danemarca îşi întâmpină noul rege după abdicarea reginei Margrethe a II-a

Danezii au început să se adune în faţa Parlamentului de la Copenhaga, duminică dimineaţa, pentru a asista la momentul la care regina Margrethe a II-a, cel mai longeviv monarh al Danemarcei, care a abdicat din funcţie, încredinţează tronul prinţului moştenitor, Frederik al X-lea, transmite Reuters.

Margrethe a uimit naţiunea de aproape 6 milioane de locuitori, în Ajunul Anului Nou, când şi-a anunţat decizia de a abdica, după 52 de ani de domnie, devenind primul monarh danez din ultimii aproape 900 de ani care renunţă în mod voluntar la tron, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

 

Numeroşi locuitori din toată Danemarca s-au adunat în capitală, semn al popularităţii uriaşe de care se bucură monarhia. “Familia regală înseamnă tot ce este danez. Înseamnă poveşti şi tradiţii”, a spus Anna Karina Laursen, în vârstă de 59 de ani, făcând referire la faimosul scriitor danez de basme Hans Christian Andersen.

Prinţul moştenitor, în vârstă de 55 de ani, şi soţia sa născută în Australia, Mary, în vârstă de 51 de ani, care va deveni regină consoartă, urmează să părăsească palatul regal la ora 12:35 GMT cu un Rolls-Royce din 1958. Margrethe, în vârstă de 83 de ani, îi va urma, într-o trăsură trasă de cai, câteva minute mai târziu, în ultima sa plimbare ca monarh pe străzile capitalei.

Nu va avea loc o încoronare ca în Marea Britanie, însă ceremonia de încredinţare a tronului va avea loc în jurul orei 13:00 GMT, moment în care Margrethe va semna declaraţia de abdicare.

Aceasta va avea loc în timpul unei şedinţe a Consiliului de Stat, la Parlament, la care vor participa guvernul, Frederik şi fiul său cel mare, Christian, în vârstă de 18 ani, noul moştenitor al tronului.

Aproximativ o oră mai târziu, premierul Mette Frederiksen îl va proclama pe noul rege la balconul Parlamentului, iar Frederik va ţine un scurt discurs. Ulterior, noul rege şi soţia vor reveni la palatul regal cu trăsura.

Complexul Amalienborg, construit în anii 1750, este situat în centrul capitalei Copenhaga şi este format din patru palate construite în jurul unei curţi octogonale. Aici locuiesc atât regina care a abdicat, cât şi noul cuplu regal.

Margrethe, care a declarat anterior că va rămâne în funcţie pe viaţă, nu a oferit un motiv exact pentru decizia sa de a abdica, însă a declarat că o intervenţie chirurgicală majoră pe care a suferit-o la spate în februarie anul trecut a făcut-o să se gândească la viitorul său.

“S-ar putea ca ea să îl considere acum pe prinţul Frederik pregătit să preia conducerea”, a spus Lars Hovbakke Sorensen, istoric şi profesor asociat la University College Absalon din Danemarca.

“El are 55 de ani şi poate că regina a vrut să evite situaţia unui rege foarte, foarte bătrân, ca în cazul prinţului Charles” al Marii Britanii. Regele britanic avea 73 de ani când a urcat pe tron după ce mama sa, regina Elisabeta a II-a a decedat în septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani.

Noul cuplu regal danez va prelua tronul într-un moment marcat de o uriaşă susţinere publică şi de entuziasm pentru monarhie. Cel mai recent sondaj realizat după ce regina a anunţat că va abdica a indicat că 82% dintre danezi se aşteaptă ca Frederik să se descurce bine sau foarte bine în noul său rol, în timp ce 86% au declarat acelaşi lucru despre Mary, în postura de regină consoartă.

La 14 ianuarie 2024, regina Margrethe a II-a abdică din funcţie şi încredinţează tronul prinţului moştenitor, Frederik al X-lea. Următoarele evenimente oficiale marchează succesiunea tronului în această zi:

*La ora 13.35, ora locală, cuplul prinţului moştenitor şi prinţul Christian călătoresc într-o maşină de la Palatul Frederik al VIII-lea din Amalienborg până la Palatul Christiansborg.

*La 13.37, regina călătoreşte cu o trăsură de la Palatul Christian al IX-lea din Amalienborg la Palatul Christiansborg, escortată de Regimentul de Husari de Gardă.

*La 14.00, regina, prinţul Moştenitor şi prinţul Christian participă împreună cu Guvernul şi secretarul Consiliului de Stat la Consiliul de Stat în Palatul Christiansborg. Succesiunea are loc în cadrul şedinţei Consiliului de Stat în momentul în care Regina semnează declaraţia de abdicare.

*La 14.15, regina Margrethe pleacă de la Palatul Christiansborg cu o maşină la Palatul Christian al IX-lea, Amalienborg.

*La 14.30, regele şi regina organizează o întrunire cu persoane special invitate.

Citește și: Papa Francisc a refuzat o donaţie substanţială de la o mare companie din domeniul apărării

*La 15.00, regele Frederik al X-lea iese la balconul Palatului Christiansborg, după care prim-ministrul proclamă urcarea Majestăţii Sale la tron. Regele susţine o alocuţiune şi încheie cu un mesaj reprezentativ.

*La 15:10, după proclamaţie, sunt trase 3 x 27 de salve de tun de către Bateria Sixtus din Holmen, Copenhaga. Steagul regal este coborât la Palatul Christian al IX-lea şi se ridică din nou la Palatul Frederik al-VIII-lea, Amalienborg.

*La 15:30, regele şi regina călătoresc într-o trăsură, escortaţi de escadrila călare a Regimentului de Husari ai Gărzii, de la Palatul Christiansborg la Palatul lui Frederik al VIII-lea, Amalienborg.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

METEO// Meteorologii promit vreme stabilă pentru ziua de astăzi

METEO// Meteorologii promit vreme stabilă pentru ziua de astăzi Meteorologii ne promit vreme stabilă pentru ziua de astăzi. Deși, în mare parte, cerul va fi...

2023, anul cel mai călduros înregistrat vreodată

2023, anul cel mai călduros înregistrat vreodată Fenomenul El Nino şi schimbările climatice cauzate de activităţile antropice au provocat un număr record de dezastre de...

Kosovo denunţă condiţiile de aderare la Consiliul Europei

Kosovo denunţă condiţiile de aderare la Consiliul Europei Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea...

Horoscop 9 mai 2024

Horoscop 9 mai 2024 Peştii trec prin transformări profunde în viaţa de familie. Trebuie să aveţi grijă cum gestionaţi aceste noi situaţii, potrivit stiripesurse.ro. Horoscop...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.