StiripesurseDiasporaDanemarca va dona Ucrainei încă 2,4 miliarde de euro

Danemarca va dona Ucrainei încă 2,4 miliarde de euro

Publicat:

Danemarca va dona Ucrainei încă 2,4 miliarde de euro, printr-un fond destinat în special achiziţiei de echipamente militare, a anunţat luni premierul danez Mette Frederiksen, al cărei nume circulă printre posibilii succesori ai lui Jens Stoltenberg pentru postul de secretar general al NATO, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.  

“Războiul în Ucraina este într-o fază foarte critică, cu o situaţie gravă pe câmpul de luptă, şi Ucraina are aşadar nevoie de tot sprijinul posibil”, a motivat şefa guvernului danez într-un interviu acordat televiziunii publice DR. “Ucrainenii au nevoie acum de armele noastre şi de sprijinul nostru, de aici şi urgenţa”, a mai justificat ea.

Citește și : Coreea de Nord va organiza o reuniune cheie despre economie la începutul lunii iunie

Guvernul său a creat un fond special destinat achiziţiei de arme şi muniţii oferite Ucrainei pentru a ajuta această ţară în războiul cu Rusia. Fondul a fost deja alimentat cu o tranşă de şapte miliarde de coroane daneze (circa 950 de milioane de euro).

Noua alocare de 17,9 miliarde de coroane daneze (circa 2,4 miliarde de euro) va fi împărţită în două tranşe, una de 7,5 miliarde de coroane, care va fi folosită pentru anul în curs, iar cealaltă în valoare de 10,4 miliarde de coroane va fi alocată pentru anul 2024, “întrucât nimic nu indică faptul că anul viitor va fi un an al păcii”, a indicat Mette Frederiksen.


Toţi aceşti bani vin din bugetul statului danez, iar 70% din suma alocată anterior a fost deja cheltuită pentru a furniza Kievului echipamente militare, a precizat ea.

Pe lângă acest ajutor militar, guvernul de la Copenhaga a anunţat că va juca un rol important în instruirea piloţilor militari ucraineni pe avioanele de luptă americane F-16, în cadrul unui plan european.

Citește și : Acordul asupra datoriei SUA pregătit să fie înaintat Congresului

Mette Frederiksen nu a exclus posibilitatea ca Danemarca să doneze Ucrainei într-un anumit orizont de timp avioane F-16. Armata daneză dispune în prezent de circa 40 de astfel de aparate, dintre care sunt în serviciu aproximativ 30, acestea urmând să fie înlocuite treptat în anii următori cu avioane F-35.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.