StiripesurseȘtirile zileiDavid Fincher va primi un trofeu onorific la gala premiilor Cesar

David Fincher va primi un trofeu onorific la gala premiilor Cesar

Publicat:

Regizorul american David Fincher va fi recompensat cu Premiul Cesar de Onoare, cel mai prestigios trofeu onorific atribuit în Franţa, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 24 februarie la Paris, informează revista Variety şi AFP, potrivit agerpres.

“David Fincher este unul dintre acei rari cineaşti ale căror întregi filmografii au devenit opere culte de-a lungul anilor”, au declarat reprezentanţii Academiei Cesar într-un comunicat.

Instituţia franceză îl consideră pe David Fincher un cineast vizionar şi a mai spus că filmele sale sunt “hipnotice, intelectuale şi o sursă de inspiraţie pentru mulţi artişti”.

“Ne-a şocat cu ‘Seven’, ne-a ţinut în tensiune cu ‘The Game’ şi ne-a lovit din nou cu ‘Fight Club’. Odată cu ‘Zodiac”, ‘The Social Network’, ‘Gone Girl’ – cel mai mare succes comercial al său de până acum – sau cu ‘Mank’ (drama sa produsă de Netflix şi nominalizată la Oscar, despre scenaristul filmului ‘Citizen Kane’), a spart canoanele obişnuite şi a primit cronici internaţionale elogioase”, au adăugat reprezentanţii Academiei Cesar în acelaşi comunicat.

Printre alte filme celebre ale regizorului american, născut pe 28 august 1962, se află şi producţiile “Alien 3” (1992) şi “The Curious Case of Benjamin Button” (2008) – adaptare a unei nuvele a lui Francis Scott Fitzgerald, care a primit 13 nominalizări la Oscar.


David Fincher s-a remarcat şi în televiziune, regizând mai multe episoade ale serialului politic “House of Cards”.

Premiul Cesar Onorific, care recompensează realizările deosebite din carierele unor artişti şi cineaşti, a fost atribuit în trecut unor actori şi actriţe celebre, precum Cate Blanchett, Penelope Cruz, Robert Redford şi George Clooney.

David Fincher a încheiat recent un parteneriat cu Netflix pentru a regiza “Voir”, un serial documentar despre tehnicile vizuale care celebrează cinematografia. El va regiza în curând pentru Netflix şi lungmetrajul “The Killer”, o dramă despre un asasin care va fi interpretat de Michael Fassbender.

Cea de-a 48-a gală de decernare a premiilor, difuzată de postul Canal+, va avea loc la sala Olympia din Paris pe 24 februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

EXPLOZIE în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină

O explozie a avut loc în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină. Din primele informații, nu sunt...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.