David Frost: UE nu pare să-şi îndeplinească obligaţiile asumate în acordul de Brexit privind comerţul cu Irlanda de Nord

Publicat:

Uniunea Europeană nu pare să-şi îndeplinească obligaţiile asumate în cadrul acordului de Brexit de a minimiza barierele comerciale între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, a afirmat luni negociatorul-şef britanic pentru relaţiile cu blocul Celor 27, David Frost, transmite Reuters, potrivit agerpres

Frost a spus într-o audiere în parlament că guvernul britanic doreşte “ceva mai multă flexibilitate în modul în care este implementat acest acord”.


Citește și : Numărul de infectări zilnice din India începe să scadă pentru prima dată în ultimele 25 de zile

“În Acordul de retragere există o prevedere care obligă amândouă părţile să reducă pe cât posibil barierele comerciale între Regatul Unit şi Irlanda de nord şi nu sunt sigur că această obligaţie este dusă la îndeplinire”, a declarat oficialitatea britanică, recunoscând că este nevoie de o “discuţie sinceră în legătură cu riscurile şi problemele reale produse de procedurile excesive”, discuţie care “din păcate nu a avut loc până acum”.

El a admis în acelaşi timp că negocierile cu UE pentru implementarea regulilor comerciale post-Brexit “nu sunt extrem de productive”, asigurând că “progresul este posibil”, dar trebuie evitate aspectele care pot submina procesul de pace din Irlanda de Nord.

Citește și : Supuşii Coroanei britanice sunt invitaţi să planteze copaci pentru jubileul de platină al reginei Elisabetei a II-a

“Purtăm discuţii cu UE pentru a putea remedia aceste dificultăţi. Deocamdată nu am reuşit, dar sper încă să fie posibil în următoarea lună”, a declarat Frost.

Schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord sunt guvernate de Protocolul privind Irlanda de Nord din Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, cunoscut şi ca acordul Brexit. Acest protocol a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare, din 1998, şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menţinerea regiunii în interiorul pieţei unice a UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.