David Sassoli este ‘foarte dezamăgit’ de reticenţa ţărilor de a primi refugiaţi afgani

Publicat:

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, s-a declarat miercuri “foarte dezamăgit” de reticenţa ţărilor membre ale UE în chestiunea migranţilor, făcând apel la UE “să îşi asume responsabilitatea” în faţa afluxului preconizat de refugiaţi afgani care fug de talibani, relatează France Presse şi EFE, potrivit agerpres.

“Nu ne putem preface că nu sunt problemele noastre”, a spus Sassoli, într-o conferinţă privind viitorul Europei la Forumul anual strategic de la Bled, în Slovenia.


Citeşte şi: 32 de oameni au murit într-un accident rutier în Peru – Black News

Declaraţia sa vine la o zi după o reuniune la Bruxelles a miniştrilor de Interne din UE, care au spus că mizează pe ţările vecine ale Afganistanului pentru ca refugiaţii să rămână în regiune şi să nu pornească în număr mare spre Europa.

“Suntem foarte dezamăgiţi de concluziile reuniunii”, a reacţionat şeful PE, cerând UE “să îşi asume responsabilitatea” şi “să creeze o politică unică”.

“Avem nevoie de o voce puternică şi comună pe scena internaţională”, a insistat el, în contextul în care miniştrii europeni ai Apărării şi Afacerilor Externe urmează să se reunească joi şi vineri în Slovenia, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Premierul suveranist al Ungariei, Viktor Orban, prezent la aceeaşi masă rotundă, a denunţat o astfel de “abordare”, care în opinia sa este “susceptibilă de a distruge identitatea culturală a Europei”.

“Cred că nu este posibil să eliminăm diferenţele de opinie în cadrul UE, prin urmare singurul mijloc este de a le oferi naţiunilor drepturile lor asupra acestei chestiuni a migraţiei”, a declarat Viktor Orban. “Cei care vin sunt toţi musulmani şi schimbă compoziţia continentului nostru. Este o provocare pentru moştenirea noastră creştină”, a spus el.

Citeşte şi: Un elicopter militar american S-A PRĂBUŞIT în Oceanul Pacific – Black News

Victoria talibanilor în Afganistan, după un război de 20 de ani declanşat de intervenţia unei coaliţii internaţionale conduse de SUA, a relansat temerea privind o criză migratorie similară cu cea din 2015.

Găzduirea migranţilor este un subiect extrem de sensibil în UE, care nu reuşeşte să se pună de acord asupra unei reforme a sistemului de azil.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.