StiripesurseExterneDavid Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a încetat din viaţă

David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a încetat din viaţă

Publicat:

Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a încetat din viaţă marţi, la ora 01:15, la vârsta de 65 de ani, transmite dpa, potrivit agerpres.

Sassoli a murit la spitalul din oraşul italian Aviano, conform informaţiilor comunicate dpa de purtătorul său de cuvânt, Roberto Cuillo.

Citeşte şi: Ce a făcut creierului tău folosirea unui iPhone timp de 15 ani – Black News

Luni, Parlamentul European a confirmat că David Sassoli a fost internat pe 26 decembrie “din cauza unei complicaţii grave ca urmare a unei disfuncţii a sistemului imunitar”.

Pe Twitter, Cuillo a precizat că locul şi data la care vor avea loc funeraliile vor fi comunicate în următoarele ore.


După ce a contractat o pneumonie în septembrie anul trecut, Sassoli a petrecut mai bine de două luni de recuperare în ţara sa natală şi revenise recent la activitatea politică, când, la 26 decembrie, a fost din nou internat într-un spital italian pentru “complicaţii grave în urma unei disfuncţii a sistemului imunitar”, aminteşte EFE.

Acest lucru a fost făcut public abia luni, două săptămâni mai târziu, când purtătorul său de cuvânt a anunţat anularea tuturor evenimentelor sale publice. În urma acestui anunţ, paginile sociale ale liderilor instituţiilor europene şi ale mai multor şefi ai principalelor grupuri din Parlamentul European, precum şi ale clasei politice italiene, au fost pline de mesaje de susţinere şi afecţiune pentru preşedintele Parlamentului European.

Social-democratul italian, care înainte de a intra în politică a avut o lungă carieră în jurnalism, a fost numit preşedinte al Parlamentului European în iulie 2019 şi se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul va alege un nou preşedinte, întrucât a ajuns la jumătatea acestei legislaturi (2019-2024).

Citeşte şi: Fondurile europene pentru reforma în Balcanii Occidentali au avut un impact redus – Black News

Este pentru prima dată în istoria Parlamentului European când un preşedinte în exerciţiu a murit.

În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, primul vicepreşedinte trebuie să exercite funcţia de preşedinte până la alegerea unui succesor.

În acest caz, prim-vicepreşedintele este Roberta Metsola din partea Partidului Popular European (PPE) din Malta, care era deja favorită pentru a câştiga postul în cadrul remanierii de săptămâna viitoare de la Strasbourg (Franţa).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.