David Sassoli: Viitoarea Comisie Europeană, cel mai probabil la 1 decembrie

Publicat:

Preşedintele Parlamentului European (PE), italianul David Sassoli, a apreciat sâmbătă că va fi probabil imposibil ca viitoarea Comisie Europeană să-şi preia atribuţiile la 1 noiembrie şi că totul va fi amânat pentru 1 decembrie, informează AFP, potrivit agerpres.

“Parlamentul este implicat într-un mecanism transparent. În prezent, trei alţi comisari trebuie să fie propuşi de România, Ungaria şi Franţa şi vom începe în Parlament analiza candidaturilor lor”, a explicat Sassoli, citat de agenţiile de presă italiene, în timpul unei reuniuni la Cernobbio, în nordul Italiei.


Citește și : Francois Hollande cere suspendarea Turciei din NATO

“Cred că nu va fi probabil posibil să respectăm data de 1 noiembrie, vom ajunge la 1 decembrie”, a adăugat el.

Votul de confirmare în Parlamentul European a întregii echipe alcătuite de germana Ursula von der Leyen urma să aibă loc, potrivit calendarului anunţat, la 23 octombrie, în cursul unei sesiuni plenare la Strasbourg.

Trei candidaţi au fost respinşi de comisiile legislativului european în timpul procedurii de evaluare. Candidaţii român şi ungar, Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi, au fost respinşi de Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a PE din cauza suspiciunilor privind posibile conflicte de interese.

Citește și : Giuliani, anchetat în legătură cu activitățile sale în Turcia și Ucraina

Candidata franceză, Sylvie Goulard, audiată joi pentru a doua oară de cele două comisii de specialitate din PE asociate portofoliului ei nu a reuşit nici de această dată să convingă eurodeputaţii, ea fiind respinsă cu 29 de voturi pentru şi 82 împotrivă. Candidatura sa a fost marcată de suspiciuni privind integritatea în contextul investigaţiilor aflate în desfăşurare împotriva ei pentru presupuse angajări fictive la biroul ei de eurodeputat şi a activităţii pe care a desfăşurat-o pentru un think-tank american în timp ce era de asemenea eurodeputat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.