De ce nu a înțeles Ceaușescu reformele lui Mihail Gorbaciov?
Cauzele care au dus la căderea regimurilor comuniste din estul Europei sunt considerate a proveni de la liderul sovietic Mihail Gorbaciov, probabil persoana care a marcat decisiv istoria secolului XX. Acesta, odată venit la putere în martie 1985, într-o perioadă de criză a sistemului comunist a dorit să îl reformeze din temelii, atât în U.R.S.S., cât și în celelalte state comuniste.
În acest sens, a emis două concepte de reformare intitulate „perestroika” și „glasnost”. „Perestroika” sau „restructurarea“, autoriza înființarea de întreprinderi private în sectoarele meșteșugărești, al comerțului cu amănuntul și al serviciilor, permițând legalizarea cooperativelor de producție în sectorul bunurilor de consum și al alimentației. Prin „glasnost”, tradus ca „transparență“, se încerca moralizarea treptată a societății, pentru ca aceasta să redescopere libertatea de gândire, de exprimare și a religiei, ridicarea parțială a cenzurii asupra presei și libera denunțare a diverselor abuzuri. Demersul reformator al lui Mihail Gorbaciov se înscrie în linia inițiativelor din trecut prin care se încercase reînnoirea sistemului, chiar dacă ele au fost cu mult mai timide decât ceea ce va întreprinde ultimul lider sovietic.
Procesului reformator și România
La plenara C.C. al P.C.U.S. din aprilie 1985, Gorbaciov avea să evidențieze succesele economice înregistrate în timpul conducerii lui Andropov (secretar general în perioada 1982-1984). Această plenară a pus în fața partidului sarcina dezvoltării economico-sociale („uskorenie”), prin creșterea venitului național, exploatarea integrală a capacităților de producție existente, creșterea calității produselor, rezolvarea problemei locuințelor și aprovizionarea cu alimente. Sloganul „uskorenie” a fost înlocuit ulterior cu „perestroika”, vizând revigorarea tuturor sectoarelor economice.
Din punctul de vedere al lui Mihail Gorbaciov, perestroika înseamnă „politica al cărei scop este de a activa progresul social și economic al țării și de a reînnoi toate sferele vieții”. Cu timpul, perestroika a devenit atât în limbajul oficial cât și în mintea oamenilor, conceptul care definea „noul curs” urmat de liderul sovietic, iar „glasnost”, cuvânt frecvent tradus prin „transparență”, desemna liberul acces al cetățenilor la informație asupra acțiunilor statului sovietic. În cel mai recent volum al său, „Amintiri:Viața mea înainte și după Perestroika”, Gorbaciov vorbește despre reformele sale, afirmând despre acestea că au fost interdependente:
„Fără glasnost, perestroika ar fi fost imposibilă, și niciun fel de procese democratice nu ar fi putut fi inițiate dacă nu ar fi existat libertatea cuvântului, a tiparului. […] Cum perestroika era un complex de transformări democratice, trebuia neapărat ca și metodele lor de implementare să fie democratice. Glasnostul este o realizare majoră a perestroikăi. Sub influența glasnostului și datorită existenței lui, a libertății tot mai mari a cuvântului, societatea sovietică a început să se elibereze de teamă.”
Majoritatea statelor comuniste au avut o viziune pozitivă asupra reformelor, însă nu a fost și cazul României, care prin conducătorul statului, Nicolae Ceaușescu, factorul decizional al politicii externe a țării, le-a respins de la bun început. România lui Ceaușescu era o societate închisă, caracterizată prin represiune. Astfel, existau:limitări ale dreptului de proprietate, condiții grele de muncă și salarii mici, lipsa libertății de mișcare, obstacole birocratice împotriva emigrării, violări ale drepturilor minorităților naționale, austeritate economică drastică, cenzură constantă în domeniul culturii și un omniprezent cult în jurul președintelui și a familiei sale[5]. R În perioada 1985-1987, numită și „Prima etapă a perestroikăi”, s-a conturat cel mai bine poziția României față de reformele liderului sovietic, în mod special prin opinia șefului statului român.
Reformele lui Gorbaciov s-au făcut auzite întregii lumi la Congresul al XXVII-lea al PCUS din februarie-martie 1986, când acesta a criticat deschis linia politică promovată de către Leonid Brejnev (secretar general în perioada 1964-1982), proclamând revenirea la principiile leniniste prin restructurare și transparență. Pe temeiul țapului ispășitor, fiecare nou conducător arunca vina asupra precedentului:
„Apreciind cum se cuvine cele realizate, conducerea P.C.U.S. consideră de datoria sa să vorbească cinstit și direct partidului și poporului despre lipsurile noastre în activitatea politică și practică, despre tendințele nefavorabile din economie și din sfera social-spirituală, despre cauzele acestor fenomene. De-a lungul mai multor ani, și nu numai în virtutea factorilor obiectivi, ci și a unor cauze de ordin subiectiv în acțiunile practice ale organelor de partid și de stat au rămas în urma imperativelor timpului, ale vieții însăși. Problemele dezvoltării țării s-au amplificat mai rapid decât au fost rezolvate.”
Gorbaciov avea să critice rămânerea în urma cerințelor vremii a activității organelor de partid și de stat, inerția, scăderea dinamismului, creșterea birocrației, subliniind necesitatea schimbării situației, efectuării unor schimbări temeinice și nu stimularea acestora.
La lucrările Congresului a fost prezent și Nicolae Ceaușescu, ceea ce a fost perceput ca o încălzire a relațiilor româno-sovietice, după o perioadă caracterizată printr-o relativă răceală. Prezența unei delegații a P.C.R. condusă de Ceaușescu la acest Congres, avea să indice dorința celor două părți de a le imprima un curs continuu. Acest lucru a fost subliniat și în cuvântarea rostită de liderul român la forumul comuniștilor sovietici, în care au fost evocate „relațiile trainice îndelungate” cu vechi tradiții în istoria popoarelor român și sovietic, colaborarea statornicită de-a lungul anilor între P.C.R. și P.C.U.S. și reafirmarea hotărârii conducerii române de a le dezvolta în continuare. Cu același prilej, la 28 februarie 1986 a avut loc o întâlnire între Ceaușescu și Gorbaciov, în cursul căreia a fost declarată o satisfacție reciprocă privind dezvoltarea colaborării dintre cele două partide și state, așa cum rezultă din comunicatul dat publicității la încheierea întâlnirii. Liderul sovietic avea să declare în acel moment legat de relațiile cu România:
„Noi și prietenii români ne gândim, firește, în primul rând, unde și cum să îmbunătățim lucrurile, să asigurăm prefaceri calitative în mecanismul colaborării, să-l facem să concorde cu imperativele timpului.”
Dezvoltând această idee, Mihail Gorbaciov s-a arătat mult mai deschis, pledând pentru folosirea mai deplină a schimburilor de experiență, extinderea contactelor între organizațiile de partid și colectivele de oameni ai muncii, adâncirea colaborării ideologice, a schimburilor de valori spirituale și culturale, creșterea eficienței schimburilor economice, specializării și cooperării în producție.
Dorința impulsionării relațiilor româno-sovietice în noile împrejurări create prin schimbarea intervenită la cel mai înalt nivel al conducerii sovietice a fost semnul sub care s-a desfășurat vizita prietenească întreprinsă la Moscova, la 16 mai 1986, de către Nicolae Ceaușescu. Comunicatul conducătorului român cu privire la această vizită menționa faptul că liderii celor două partide au făcut un schimb de informații cu privire la dezvoltarea social-economică a celor două țări și activitatea pentru înfăptuirea hotărârilor congreselor celor două partide. Se menționa, totodată, că aceștia au acordat o atenție deosebită stadiului și perspectivelor relațiilor româno-sovietice, exprimând hotărârea comună de a îmbunătăți colaborarea dintre cele două partide și țări, „pe baza principiilor marxism-leninismului, solidarității internaționale, egalității în drepturi, respectului reciproc și întrajutorării tovărășești”.
Criticarea dură a Perestroikăi
Principiile noi ale relațiilor cu țările socialiste declarate de Mihail Gorbaciov au fost reafirmate pregnant și în cadrul consfătuirii de lucru la nivel înalt a țărilor member ale C.A.E.R. din noiembrie 1986. Cu acest prilej, liderul sovietic a pus accentul pe principiul autonomiei fiecărui partid, dreptul acestuia de a soluționa problemele dezvoltării țării, răspunderea pentru politica promovată în fața propriului popor și problema „restructurării” în cadrul C.A.E.R.
Această consfătuire i-a oferit lui Ceaușescu posibilitatea de a-și expune în mod clar atitudinea față de procesul de reforme inițiat în Uniunea Sovietică:„Vorbim despre restructurare și văd că mulți tovarăși au îndrăgit și încep să folosească acest termen, deși nu îl consider poate cel mai bun”[12]. De asemenea, Ceaușescu a evidențiat necesitatea unei restructurări tactice în vederea atingerii obiectivului strategic – făurirea socialismului.
Liderul român a oferit modelul autohton al democrației socialiste fondată pe „un nou umanism revoluționar” și succesele ei:în cei 40 de ani de socialism, în România producția industrială a crescut de 111 ori;cea agricolă de patru ori;venitul național de 32 de ori iar cel al oamenilor muncii de 8 ori;80% din populație s-a mutat în locuințe noi. În vara acelui an, românii recoltaseră cea mai mare producție din istorie (peste 28 milioane de tone). A continuat, după obicei, cu „planurile mărețe”:până în 1990 trecerea la un nou stadiu de dezvoltare economico-sociale, producția industrială și venitul național urmând să înregistreze creșteri de 40-50%.
Ceaușescu se lăuda cu faptul că restructurarea pornise în România din 1984 când se introdusese salarizarea bazată pe acord global, conform principiului socialist „de la fiecare după capacități, fiecăruia după muncă”. Acesta va continua să expună numeroase realizări ale României pe plan intern, care în realitate nu existau.
Gorbaciov nu și-a ascuns iritarea față de liderul român, despre care avea să scrie mai târziu:
„Ceaușescu o ținea pe a lui. Mai rău ca înainte. Îndeosebi în problemele internaționale. A spus multe lucruri de prisos, multă demagogie. De exemplu, trebuie chipurile, să se vorbească în plan tactic, iar strategia noastră – spre comunism! A aruncat în felul acesta o umbră asupra perestroikăi. La ce bun să ne restructurăm? În România ne-am restructurat demult! Îți venea să-i conferi imediat un ordin pentru democrație, deși în țară era dictatura lui Ceaușescu. El este pentru socialism.
După ședința C.A.E.R., timp de câteva luni, mașina de propaganda românească a susținut că România a inițiat de multă vreme modernizarea și reorganizarea, înfățișându-l pe Ceaușescu drept inițiatorul dinamic și inovator al procesului general de restructurare și democratizare care cuprindea toate sferele societății românești.
Într-o cuvântare ținută de ziua sa, pe 26 ianuarie 1987, Ceaușescu și-a comparat în mod favorabil măsurile politice cu modele nespecifice de „construire a socialismului” pe baza purității lor ideologice. Admițând în mod indirect criticile aduse de alte țări din bloc, și în special de U.R.S.S., la adresa modelului românesc al societății „socialismului multilateral dezvoltat”[17], Ceaușescu s-a apărat adoptând obișnuita sa poziție ofensivă. El a recunoscut că au existat „greșeli” în implementarea socialismului;a menționat totuși că acest lucru s-a întâmplat cu 25-30 de ani în urmă, cu alte cuvinte înaintea venirii sale la putere în 1965. El a recunoscut și că au existat neajunsuri, deși a spus că temeiul lor principal trebuie căutat în trecutul și mai îndepărtat, în așa-numita „asuprire” a României de către „diferitele imperii”, precum și de către „monopolurile și țările imperialiste”. A ținut să accentueze totuși faptul că sistemul socialist este just în esență (desi are periodic nevoie de întărire și îmbunătățire) și că strategia politică generală a P.C.R. corespunde în întregime principiilor „socialismului științific”, prin menținerea proprietății socialiste și rolul conducător al partidului.
În acest punct al discursului său, Ceaușescu a criticat încercările nespecificate de „reînnoire socialistă” și „perfecționare a socialismului” care, spunea el, deși sunt prezentate de inițiatorii lor ca fiind în concordanță cu legitățile obiective ale construirii societății comuniste, violează conceptele ideologice fundamentale:
, , Vorbind despre necesitatea perfecțonării și dezvoltării în continuare a socialismului, consider că trebuie să pornim de la învățămintele pe care le avem, de la experiența și practica edificării socialismului, precum și pe principiile invincibile ale socialismului științific, ale comunismului. Nu se poate vorbi despre reînnoirea socialismului, despre perfecționarea socialismului decât plecând de la aceste principii. […] Nu se poate vorbi despre perfecționarea socialismului și despre așa-numitul socialism de piață și libera competiție și toate acestea în numele unor legi obiective […] Trebuie să distingem între adevărurile generale și legile dezvoltării socialiste, pe de o parte, și legile specifice societății burgheze, capitaliste, pe de altă parte. Proprietatea capitalistă este proprietatea capitalistă, fie ea mică sau mare. Nu se poate vorbi de economie socialistă și să nu se presupună proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție ca bază a acesteia.“
Pentru Ceaușescu, „iluziile” și „deziluziile”, așa cum a descris el încercările de restructurare și „democratizare” adoptate în alte țări ale blocului comunist, nu pot servi drept călăuză în mijlocul „furtunilor” și al „norilor” ce împânzesc dezvoltarea socialismului din acel moment. Nu trebuie să existe vreo abatere din drumul spre atingerea comunismului, chiar dacă s-ar întrevedea o ușurare de moment. Încă odată, soluția lui Ceaușescu consta în „livrarea” unor doze și mai mari din măsurile politice existente.
Vizita lui Gorbaciov în România:„Ne propunem să apropiem democrația de om, […]
să nu se simtă un simplu șurub în mașinăria statului”
Conducătorul român îl invitase în nenumărate rânduri pe liderul sovietic să întreprindă o vizită în România, însă acesta a ezitat de fiecare dată. În cele din urmă, s-a decis să dea curs invitației. Astfel, între 25-27 mai 1987 a avut loc vizita lui Mihail și a Raisei Gorbaciov la București, una care a stârnit numeroase comentarii. Aceasta a decurs după tipic:Gorbaciov a depus coroane de flori la monumentele ostașilor sovietici și al lui Lenin, s-a ținut mitingul programat și cuvântarea celor doi șefi de stat în Marea Adunare Națională. Conducerea românească a făcut totul pentru ca sosirea lui Gorbaciov să fie interpretată de cetățenii României ca un alt eveniment din ciclul celor dedicate cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu și în acest scop mijloacele de difuzare în masă au făcut ce trebuia – au trecut sub tăcere aspectele politice ale discursurilor conducătorului sovietic și au insistat asupra celor economice și de prestigiu, în special cele care răspundeau liniei politice a lui Ceaușescu.
Cunoscând foarte bine faptul că opinia publică din România era ținută în mod deliberat departe de procesele ce aveau loc în URSS, Gorbaciov a folosit tribuna oferită pentru a se adresa direct asistenței, în formule cât mai puțin sofisticate, informând despre esența restructurării și transparenței, impactul acestora în URSS în plan politic, economic și social.
În discursul său din sala Marii Adunări Naționale, Gorbaciov nu a lăudat succesele lui Ceaușescu, prezentând în schimb auditoriului modelul perestroika:
„În diferite straturi ale societății sovietice a început să se maturizeze de multă vreme ideea necesității unor schimbări. Însă, pe măsură ce procesul reconsiderării realităților se adâncea, devenea tot mai clar că nu ne putem limita, să zic așa, la retușuri cosmetice, ci sunt necesare reforme fundamentale, radicale pentru a înlătura piedicile, cauzele ce frânau progresul țării și pentru a-i accelera dezvoltarea.
Ne propunem să apropiem democrația de om, să deschidem spațiul cel mai larg pentru valorificarea potențialului civic, creator al omului, pentru ca fiecare membru al societății noatre să aibă garanții reale privind apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, pentru ca fiecare să nu se simtă un simplu șurub în mașinăria statului, ci factor activ și creator, să se încadreze conștient și activ în lupta pentru înfăptuirea țelurilor înalte formulate de partidul nostru. […] Într-un cuvânt, munca începută de partid reprezintă o restructurare pe scară uriașă a societății, menită să-i confere formele cele mai moderne pe baza dezvoltării democrației, întăririi echității sociale, înălțării spirituale a oamenilor.”
Făcând bilanțul vizitei în România, Mihail Gorbaciov a scris că a rămas cu „o impresie apăsătoare” în urma ei, dar că aceasta a fost un argument în favoarea perestroikăi, întărindu-i convingerea că „trebuie să ne îndepărtăm pentru totdeauna de <>cu forța a societății, de sistemul înfricoșării, îndobitocirii, manipulării oamenilor”.
Cu totul altele au fost aprecierile conducerii române asupra rezultatelor vizitei, ilustrând dorința acesteia de a dezvolta relațiile cu Uniunea Sovietică. În ședința din 5 iunie 1987, Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. a dat „o înaltă apreciere” rezultatelor vizitei și convorbirilor dintre cei doi conducători de partid și de stat, precum și realizările obținute, înscriindu-se ca „un moment de seamă în dezvoltarea bunelor raporturi” dintre cele două partide, țări și popoare.
Se poate remarca faptul că liniile politice de atingere a comunismului ale celor două țări, erau complet paralele, cea a lui Gorbaciov fiind una reformatoare iar cea a lui Ceaușescu una conservatoare, de tip neostalinist. Astfel, prin linia urmată de liderul român, acesta nu putea avea o viziune pozitivă cu privire la reformarea sistemului comunist, întrucât o reformare în România i-ar fi pus în pericol controlul asupra societății și poziția de conducător absolut al statului.
.
