StiripesurseSocialDe ce nu sunt sărbătorile fericite pentru toată lumea? Ce spun...

De ce nu sunt sărbătorile fericite pentru toată lumea? Ce spun specialiștii

Publicat:

Pentru mulți oameni, perioada sărbătorilor este asociată cu bucurie, liniște și reuniuni de familie. În realitate, această perioadă poate amplifica stări de presiune emoțională și neîmplinire, atrage atenția hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Sărbătorile vin la pachet cu așteptări nerealiste despre cum ar trebui să ne simțim și cum ar trebui să arate viața noastră”, explică specialistul.

Imaginile idealizate din mediul online și din publicitate pot genera senzația că toți cei din jur trăiesc momente perfecte, ceea ce duce la comparații și la un sentiment de lipsă de valoare personală. Această presiune poate intensifica stări de anxietate sau episoade depresive, spune Popa.

De ce apar tulburările emoționale în perioada sărbătorilor

Fenomenul cunoscut drept „depresia de sărbători” nu este un diagnostic, ci o realitate frecvent întâlnită. Tristețea, singurătatea sau tensiunile se pot accentua din mai multe motive:

  • Așteptările nerealiste: diferența dintre viața reală și imaginea „familiei perfecte” din media poate crea frustrare și sentimentul că „doar mie mi-e greu”.
  • Singurătatea: pierderile recente, despărțirile sau distanțarea față de familie devin mai vizibile în această perioadă.
  • Conflictele familiale: revederile pot reactiva tensiuni mai vechi și pot transforma întâlnirile în surse de stres.
  • Presiunea financiară: cheltuielile pentru cadouri și mese festive îi afectează în special pe cei cu bugete limitate.
  • Factorii sezonieri: zilele scurte, lipsa luminii naturale și programul de somn dereglat pot influența negativ starea psihică.
  • Finalul de an: bilanțurile personale îi fac pe mulți să se compare cu alții și să își evalueze anul prin prisma reușitelor sau a eșecurilor.

„Oamenii ajung în această perioadă deja obosiți după un an intens, iar presiunea de a trage concluzii și de a se ridica la nivelul așteptărilor doar amplifică tensiunea interioară”, explică Popa.


Cum îți poți proteja sănătatea emoțională

Specialistul recomandă câteva măsuri simple pentru a gestiona mai bine presiunea sărbătorilor:

  • Acceptă că nu trebuie să fii mereu perfect sau mereu fericit.
  • Evită comparațiile cu imaginile idealizate din social media.
  • Stabilește limite și renunță la obligațiile care te solicită peste măsură.
  • Caută interacțiuni autentice, chiar și printr-un simplu telefon cu o persoană de încredere.
  • Ai grijă de somn, alimentație și mișcare, care influențează direct starea emoțională.
  • Creează-ți propriile ritualuri de liniște, adaptate nevoilor tale.

„Sărbătorile nu sunt o măsură a valorii tale. Fiecare poartă propriile trăiri în această perioadă, iar faptul că nu te simți conform așteptărilor nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine”, subliniază Eugen Popa. El adaugă că a cere sprijin și a vorbi despre ceea ce simți poate fi unul dintre cele mai importante gesturi de grijă față de tine însuți.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.