Cea de-a 27-a conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice – COP-27 – are loc la Sharm el-Sheikh, în celebra stațiune balneară egipteană. Este vorba despre un proces lung, care a început în 1992, la așa-numitul Summit al Pământului, de la Rio de Janeiro. Atunci, acum treizeci de ani, am început să ne gândim la un răspuns global referitor la consecințele dramatice ale schimbărilor climatice, scrie DIÁRIO DE NOTÍCIAS, potrivit RADOR.
Acest târg anual este, după părerea mea, cea mai frustrantă reuniune a ONU: participanții știu ce trebuie făcut – și nu se face! – pentru a reduce emisiile de gaze nocive și pentru a atenua schimbările climatice. Mai mult, sunt din ce în ce mai puțini oameni care neagă dovezile potrivit cărora ne aflăm pe o traiectorie de distrugere a planetei, cu excepția, poate, a admiratorilor mincinosului sub aspect intelectual Donald Trump și ai magnaților petrolului.
Citește și: TERORISTA din Istanbul a fost ARESTATĂ
În ciuda acestui fapt, fiecare nouă COP servește doar la repetarea a ceea ce s-a spus deja, pentru a recunoaște că s-au stabilit noi recorduri de poluare pe uscat, în râuri, în oceane și în atmosferă, că mii de organisme vii dispar rapid și că fenomenele meteorologice extreme sunt din ce în ce mai numeroase și că au un impact mai mare. Doar 24 din cele 193 de țări care alcătuiesc Națiunile Unite au un plan oficial privind acțiunea climatică.
În cazul portughez, a fost aprobată Legea de Bază a Climei (Legea nr. 98/2021, din 31 decembrie), dar rămâne de lansat o dezbatere națională asupra problemei. Cu toate acestea, datorită poziției sale geografice, cu fața spre Atlantic și la doi pași de Sahel, Portugalia este una dintre cele mai vulnerabile țări europene în ceea ce privește schimbările climatice. Este supusă unor lungi perioade de secetă, deșertificării continue a unor părți ale teritoriului național, inclusiv prafului din Africa de Nord, eroziunii și furtunilor maritime, producerii de incendii de mare amploare, precum și unei dezorganizări haotice, primitive și lacome a teritoriului. În ansamblul său, acesta este un subiect care prin sistem nu apare în discuțiile care au loc în piața noastră publică. Oare de ce?
La această COP-27, exemplul pe care toată lumea îl are în faţă se referă la recentele inundații din Pakistan, care au adus un nivel enorm de mizerie suplimentară pentru aproximativ 33 de milioane de oameni și au făcut ca economia națională și familială să piardă peste 40 de miliarde de dolari americani. Dar nu există un acord cu privire la cine ar trebui să plătească daunele și să ajute populația pakistaneză, care contribuie cu mai puțin de 1% la emisiile totale de gaze care provoacă încălzirea globală și care este și va continua să fie una dintre națiunile care va suferă cel mai mult din cauza creșterii medii a temperaturilor.
Avem aici, de altfel, patru dintre marile probleme pe care aceste reuniuni nu reuşesc să le rezoleă.
Pe de o parte, problema finanțării a tot ceea ce se referă la prevenirea, combaterea și răspunsul la schimbările climatice. Pe de altă parte, recunoașterea faptului că cele mai negative consecințe apar încele mai săracă țări. Distrugerea naturii, a resurselor de bază și a infrastructurii afectează într-o manieră extrem de gravă aceste țări. Ca un al treilea aspect, țările cele mai dezvoltate sunt de departe cei mai mari poluatori și de aceea trebuie să accepte principiul conform căruia cei care poluează cel mai mult trebuie să contribuie la un fond comun care să finanțeze regenerarea naturii, victimele dezastrelor naturale și ale schimbărilor climatice. precum şi dezvoltarea surselor regenerabile de energie. În sfârșit, un al patrulea punct fundamental: cele mai bogate țări trebuie să-și restructureze fără întârziere modul de viață, care este, de departe, factorul determinant pentru creșterea fragilității celor mai vulnerabile popoare și a naturii.
Citește și: UK: Mii de solicitanţi de azil aşteaptă o decizie de ani întregi
Ultimele zile ale COP-27 coincid cu desfășurarea pe insula Bali, în Indonezia, a Summit-ului G-20 din acest an (15-16 noiembrie). Țările din G-20 sunt răspunzătoare pentru peste 80% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Una dintre cele trei teme centrale ale acestui G-20 se referă la Tranziția Energetică Durabilă, celelalte două fiind dedicate sănătății într-o lume globală și transformării digitale.
Ar fi deosebit de important să-i vedem pe liderii celor mai bogate state ale lumii și care poluează cel mai mult să confere o atenţie politică și pragmatică deosebită celor ce vor fi adoptate la Sharm El-Sheikh.
Articol de Victor Angelo, consilier pentru securitate internațională; fost secretar general adjunct al ONU
