Televiziunile și radioul au avut, de-a lungul timpului, un control aproape monopolist asupra opiniei publice. Accesul la aceste canale era reglementat strict, iar cei care apăreau în fața publicului – analiști, experți, politicieni – erau selectați cu mare atenție. Dacă nu erai acceptat de televiziuni, practic nu existai în viața publică. Acest monopol a modelat percepția colectivă și a determinat cine avea dreptul la voce publică și cine nu.
În prezent, însă, asistăm la o reacție împotriva acestui monopol, datorată ascensiunii social media, care se prezintă ca o platformă deschisă și liberă. Totuși, în realitate, aceste platforme sunt ghidate de algoritmi care controlează ce mesaje ajung la public, iar „libertatea” digitală este reglementată de mecanisme subtile de cenzură. Acestea nu sunt forme tradiționale de cenzură, ci ajustări ale vizibilității – cine este promovat și cine este redus la tăcere. Structuri sau instituții pot influența ce postări sunt vizibile și care sunt ignorate, ceea ce dă naștere unei manipulări subtile, dar eficiente.
Personalitățile precum Călin Georgescu, George Simion sau Diana Șoșoacă, care au câștigat notorietate prin intermediul social media, sunt exemple clare ale modului în care este creată opinia publică pe aceste platforme. Cu toate că discursul lor poate părea contradictoriu și uneori incoerent, aceștia sunt percepuți drept lideri autentici, grație unui aparat bine regizat de imagine și promovare pe rețelele sociale. Este aproape imposibil să ajungi în centrul atenției fără un suport financiar substanțial și o echipă de specialiști în marketing digital.
În același timp, războiul din Ucraina a relevat modul în care atât televiziunile tradiționale, cât și rețelele de socializare, pot fi folosite pentru manipulare. Propaganda de după invazia rusă a fost folosită pentru a alimenta ura față de Ucraina și a submina sprijinul pentru NATO și UE. Aceleași tehnici de manipulare, pe care le-au experimentat și în Republica Moldova, sunt acum aplicate în România, cu aceleași narațiuni anti-occidentale, perpetuate de anumite posturi de televiziune.
Întrebarea crucială rămâne: cine finanțează aceste narative și cine susține propagarea lor? Investițiile în spălarea imaginii agresorilor și în promovarea mesajelor anti-occidentale ridică semne de întrebare privind adevăratele interese din spatele acestei manipulări.
Astfel, tranziția de la televiziuni la social media nu a eliminat manipularea opiniei publice, ci doar a schimbat forma acesteia. În locul unui monopol clar, avem o influență mai difuză, dar la fel de periculoasă, care modelează percepțiile sub masca libertății digitale, însă extrem de controlată și manipulatorie.












