StiripesurseȘtirile zileiDEA îl caută pentru trafic de droguri, Maduro îl numește ministru...

DEA îl caută pentru trafic de droguri, Maduro îl numește ministru al petrolului

Publicat:

Preşedintele Nicolas Maduro încearcă să relanseze sectorul petrolier venezuelean, numindu-l ministru al petrolului pe Tareck El Aissami, înalt responsabil “radical chavist”, aflat sub incidenţa sancţiunilor SUA şi dat în urmărire pentru trafic de droguri, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Acest om de încredere al lui Nicolas Maduro va avea drept sarcină “restructurarea şi reorganizarea” sectorului petrolier, într-un moment în care preţul la ţiţei este extrem de scăzut, se precizează în decretul semnat de preşedintele socialist şi publicat luni în Jurnalul Oficial.

Citește și: Mareşalul Khalifa Haftar respinge acordul mediat de ONU: ‘Am mandatul poporului libian!’

Printr-un alt decret publicat în aceeaşi zi, Maduro l-a numit de asemenea pe Asdrubal Chavez, un văr al defunctului preşedinte Hugo Chavez, în fruntea companiei petroliere publice Petroleos de Venezuela SA (PDVSA).

Din noiembrie 2017, preşedinţia PDVSA şi Ministerul Petrolului se aflau în mâinile unui singur om, generalul Manuel Quevedo.


Tareck El Aissami, vicepreşedinte pentru economie care se declară “chavist radical”, este unul dintre pilonii sistemului politic venezuelean. El este vizat din 2017 de sancţiuni americane, cu îngheţarea bunurilor sale în SUA, pentru trafic de droguri. De asemenea, justiţia americană l-a inculpat pentru “narco-terorism” în martie anul trecut, la fel ca pe Nicolas Maduro şi alţi 13 actuali şi foşti responsabili venezueleni de prim rang.

Citește și: Curtea Supremă a Braziliei dă undă verde pentru anchetarea lui Jair Bolsonaro

Washingtonul oferă 10 milioane de dolari pentru orice informaţie care va duce la arestarea lui Tareck El Aissami şi 15 milioane de dolari pentru informaţii care ar permite arestarea lui Maduro.

Sub impulsul lui Donald Trump, administraţia americană şi-a intensificat în ultimele luni sancţiunile împotriva lui Nicolas Maduro, cu intenţia de a-l obliga să renunţe la preşedinţia Venezuelei, pe care o deţine din 2013.

Washingtonul, la fel ca alte circa 60 de ţări, îl recunosc pe opozantul Juan Guaido drept preşedinte interimar al acestei ţări din America Latină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.