StiripesurseRăzboi in UcrainaDecizie finală! NATO nu va interveni în războiul din Ucraina

Decizie finală! NATO nu va interveni în războiul din Ucraina

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, după o reuniune a miniştrilor de externe ai statelor membre, că Alianţa nu va impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei şi nici nu va trimite trupe în această ţară, dar a promis Kievului alte forme de sprijin şi i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să oprească imediat invazia în Ucraina, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Acesta este războiul preşedintelui Putin, pe care el l-a ales, l-a planificat şi l-a declanşat împotriva unei ţări paşnice. Cerem preşedintelui Putin să oprească imediat acest război, să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi să se angajeze acum într-o diplomaţie autentică”, a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă după întâlnirea cu miniştrii de externe ai statelor membre.

Citeşte şi: Mike Pompeo ‘aruncă gaz pe foc’: ‘SUA ar trebui să recunoască independenţa Taiwanului’ – Black News

NATO a stabilit la această reuniune că nu se va implica în crearea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, cerută de Kiev. ”Înţelegem situaţia disperată, dar considerăm în acelaşi timp că, dacă facem aceasta (crearea unei zone de excludere aeriană – n.r.), vom ajunge la ceva care ar conduce la un război total în Europa, care ar implica mai multe ţări”, a explicat Stoltenberg.

”Aliaţii au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean şi nici trupe NATO pe teritoriul Ucrainei”, a precizat el.


Mai mulţi miniştri de externe din statele Alianţei avertizaseră deja că impunerea unei asemenea zone de excludere aeriană implică riscul unei confruntări directe între NATO şi Rusia.

Războiul din Ucraina este ”sinistru”, dar ”în acelaşi timp avem responsabilitatea, ca aliaţi NATO, să prevenim escaladarea acestui război dincolo de Ucraina, întrucât ar fi chiar şi mai periculos, mai devastator şi ar provoca şi mai multă suferinţă”, a remarcat Stoltenberg.

Citeşte şi: Ruşii au preluat controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie – Black News

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat joi hotărât să continue ofensiva militară în Ucraina până la atingerea obiectivelor sale, menţionând printre acestea demilitarizarea Ucrainei şi stabilirea unui statut de neutralitate pentru această ţară.

Cele două tabere au convenit joi seara, la o a doua rundă de negocieri, crearea de culoare umanitare pentru evacuarea populaţiei în sectoarele unde se duc lupte şi un armistiţiu temporar, dar care se va aplica numai în respectivele zone. O nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene este preconizată la începutul săptămânii viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.