StiripesurseȘtirile zileiDeclaraţii contradictorii privind deplasările lui Trump în interiorul Casei Albe

Declaraţii contradictorii privind deplasările lui Trump în interiorul Casei Albe

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump nu a mers marţi în Biroul Oval, a doua zi după revenirea sa din spital, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, contrazicând un consilier al preşedintelui, relatează AFP, potrivit agerpres

Comportamentul preşedintelui american este examinat cu o atenţie deosebită, în condiţiile în care numărul persoanelor care lucrează la Casa Albă – inclusiv jurnalişti – testaţi pozitiv la COVID-19 continuă să crească.

Citește și : Jurnalistul Can Dundar a fost declarat FUGAR

“Preşedintele a dorit să fie ieri (marţi) în Biroul Oval, dar nu a mers şi a lucrat de la reşedinţă”, a scris pe Twitter Ben Williamson, purtătorul de cuvânt al preşedintelui american.

Cu câteva minute mai devreme, consilierul său economic Larry Kudlow afirmase la CNBC că Donald Trump “a apărut ieri (marţi) în Biroul Oval luând măsuri de precauţie maxime privind COVID-19”.


Citește și : Germania și partenerii din UE pregătesc un răspuns comun la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi

Casa Albă a declarat că au loc pregătiri pentru a permite preşedintelui să revină în celebrul birou în zilele următoare.

Cu puţin timp înainte de a părăsi luni spitalul militar ‘Walter Reed’, medicii lui Donald Trump au declarat că acesta “nu este complet refăcut”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au fost anunțate rezultatele preliminare ale examenelor de absolvire a gimnaziului

Rezultatele preliminare ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului au fost afișate astăzi, 25 iunie 2026, în cele 385 de centre de examene din...

Valută străină, un lingou de aur și obiecte prețioase tăinuite în vamă

Vameșii și polițiștii de frontieră de la Aeroport  au contracarat mai multe tentative de transportare ilicită a valutei și a bunurilor peste frontiera vamală,...

Plângău: „Ar fi cazul să avem un audit la toate întreprinderile de stat”

Scandalul de la Î.S. „MoldATSA” scoate la iveală probleme mai vechi legate de salarizarea din întreprinderile de stat și de modul în care sunt...

Ceban: Chișinăul va pierde un miliard de lei pe an din cauza reformei fiscale

Chișinăul ar putea pierde anual un miliard de lei din cauza reformei fiscale, avertizează primarul capitalei, Ion Ceban care cere suspendarea proiectului, scrie Logos-pres.md. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.