StiripesurseEconomieDeficitul bugetar în 2025 a depășit plafonul legal

Deficitul bugetar în 2025 a depășit plafonul legal

Publicat:

Bugetul public național a încheiat anul 2025 cu un deficit de 14,26 miliarde de lei, echivalentul a 4% din PIB, pe fondul unor vulnerabilități economice persistente și al impactului continuu al războiului din Ucraina. Veniturile și cheltuielile statului au crescut comparativ cu 2024, însă autoritățile admit că regula fiscală privind plafonarea deficitului nu a fost respectată, transmite IPN.

Potrivit proiectului privind executarea bugetară în anul 2025, care urmează să fie prezentat la Guvern, deficitul bugetar a fost cu 1,63 miliarde de lei mai mare decât în anul 2024. Acesta a depășit limita prevăzută de legislație, care stabilește un plafon de 2,5% din PIB. Autoritățile explică abaterea prin includerea măsurilor prevăzute în agenda de reforme aferentă Planului de creștere economică pentru anii 2025-2027.

Totodată, veniturile bugetului public național au constituit 125,6 miliarde de lei, în creștere cu 15,26 miliarde de lei sau 13,8% față de anul 2024, în timp ce cheltuielile au ajuns la 139,86 miliarde de lei, cu 16,9 miliarde de lei mai mult decât în anul precedent.

Produsul Intern Brut a fost estimat la 353,5 miliarde de lei în 2025, comparativ cu 323,9 miliarde de lei în anul precedent.

În ceea ce privește bugetul de stat, veniturile au însumat 76,38 miliarde de lei, depășind cu 0,8% nivelul prevăzut după rectificări. Cheltuielile au fost executate în sumă de 92,09 miliarde de lei, cu aproape 2 miliarde de lei sub nivelul planificat. Deficitul bugetului de stat a ajuns la circa 15,7 miliarde de lei, cu 13,7% mai mic decât cel prevăzut în varianta rectificată a bugetului. Ca pondere în PIB, deficitul a fost de 4,44%.


Pentru acoperirea golului bugetar, statul a utilizat active financiare de aproximativ 4,1 miliarde de lei și a atras datorii în valoare totală de aproape 11 miliarde de lei. Din această sumă, circa 6,7 miliarde de lei reprezintă datorii interne, iar aproximativ 4,3 miliarde de lei – împrumuturi externe nete. Totodată, pe parcursul anului au fost achitate obligații față de creditorii externi în valoare de aproape 7,9 miliarde de lei.

La finalul anului 2025, soldul mijloacelor bănești din conturile bugetului de stat a constituit circa 5,5 miliarde de lei. Dintre acestea, aproximativ 4,4 miliarde de lei erau disponibile pe componenta de bază a bugetului de stat, iar peste 1 miliard de lei proveneau din proiecte finanțate din surse externe.

Totodată, datoria de stat a ajuns la circa 132,8 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 37,6% din PIB.

Guvernul menționează că execuția bugetară din 2025 a fost afectată de mai mulți factori externi și interni, printre care reducerea cererii externe și a exporturilor, inflația ridicată, majorarea tarifelor la resursele energetice și dificultățile de finanțare generate de contextul regional instabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roboți, drone și submarine, într-o misiune fără precedent în Groenlanda. Miza: viitorul oceanelor

O echipă internațională de cercetători a plecat joi spre Groenlanda, într-o misiune fără precedent. Timp de aproape șase săptămâni, roboți, drone și submarine autonome...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.