StiripesurseȘtirile zileiDefrişările din Amazonia au ajuns la cel mai ridicat nivel din...

Defrişările din Amazonia au ajuns la cel mai ridicat nivel din 2008

Publicat:

Defrişările din regiunile amazoniene împădurite din Brazilia au atins cel mai înalt nivel din ultimii 12 ani, a anunţat Institutul Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE), responsabil cu monitorizarea pădurii tropicale, relatează DPA, potrivit agerpres.

În perioada august 2019 – iulie 2020, 11.088 de kilometri pătraţi de junglă au fost defrişaţi în această regiune, potrivit INPE, ceea ce reprezintă cea mai extinsă suprafaţă eliminată după anul 2008.

Citește și : Insula Fraser, aflată în patrimoniul UNESCO, pârjolită de incendiile de vegetaţie

Această suprafaţă corespunde cu aproximativ 4.340 de terenuri de fotbal pe zi sau cu trei terenuri de fotbal pe minut.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, defrişările au înregistrat o creştere cu 9,5 procente.


Pădurea tropicală amazoniană este ameninţată şi în alte ţări, printre care se numără Columbia, unde grupuri armate alungă rangerii din zonele protejate, după cum a atras atenţia anterior organizaţia de mediu World Wide Fund for Nature.

Pentru preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, regiunea reprezintă în primul rând o zonă cu potenţial economic neexploatat, motiv pentru care susţine crearea unor suprafeţe mai mari pentru agricultură, minerit şi producţia de energie. Şeful statului a respins criticile internaţionale privind politica sa de mediu catalogându-le drept interferenţe în treburile interne, notează DPA.

Citeşte şi: Ungaria şi Polonia rămân neclintite în faţa bugetului european

“Viziunea de dezvoltare a guvernului Bolsonaro în ceea ce priveşte regiunea amazoniană ne duce înapoi, în trecut, cu rate de defrişare care nu au mai fost atinse din 2008”, a declarat Cristiane Mazzetti de la organizaţia pentru protecţia mediului Greenpeace.

“Aceasta este o viziune retrogradă, care nu este pe placul majorităţii brazilienilor şi constituie o nedreptate la adresa eforturilor necesare pentru a face faţă crizei climatice”, a adăugat Mazzetti. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

Vasile Tofan: ‘Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate va fi alocat conform angajamentelor asumate’

Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate – 3000 de lei pentru fiecare locuitor – va fi alocat conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit. Reforma administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.