StiripesurseȘtirile zileiDemisia lui Vlad Țurcanu a intrat în atenţia Consiliului de Supraveghere...

Demisia lui Vlad Țurcanu a intrat în atenţia Consiliului de Supraveghere al TRM

Publicat:

Consiliul de Supraveghere al Companiei publice „Teleradio-Moldova” urmează să se întrunească vineri, în ședință, pentru a lua act de cererea de demisie depusă de directorul general Vlad Țurcanu. Acesta a depus cererea în aceeași zi în care și-a anunțat public retragerea din funcție.

Potrivit regulamentului, funcția de director general al „Teleradio-Moldova” este ocupată prin concurs public organizat de Consiliul de Supraveghere. Concursul se desfășoară în două etape – preselecția dosarelor și interviul candidaților – iar selecția are loc transparent, pe baza meritului, transmite IPN.

După finalizarea concursului, Consiliul de Supraveghere înaintează Parlamentului candidatura selectată. Numirea directorului general este aprobată prin hotărârea Legislativului.

Mandatul funcției de director general al TRM este de șapte ani și nu poate fi reînnoit. Până la desemnarea unui succesor, Vlad Țurcanu își exercită în continuare atribuțiile în regim interimar.

Vlad Țurcanu și-a anunțat luni demisia din funcția de director al TRM, în cadrul unei conferințe de presă, ca urmare a scandalului izbucnit după finala Eurovision. Reacțiile au apărut după ce punctajul acordat de jurații moldoveni României a stârnit controverse în spațiul public.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Numărul persoanelor aflate în probațiune în Moldova depășește de peste două ori media europeană

Numărul celor aflați în probațiune în Moldova e de peste două ori mai mare decât media europeană. La începutul anului 2025, în evidența serviciilor...

Șeful SIS: Un stat în care corupția înflorește e un stat vulnerabil în privința securității

Un stat în care corupția înflorește este un stat vulnerabil din punct de vedere al securității, al justiției, al guvernării și așa mai departe. "Un stat...

Bonnie Tyler a murit. Vocea inconfundabilă din ‘Total Eclipse of the Heart’ s-a stins în Portugalia

Cântăreața galeză Bonnie Tyler, una dintre cele mai cunoscute voci ale muzicii pop-rock din ultimele decenii, a murit la vârsta de 75 de ani....

BNS: Speranța de viață a moldovenilor a crescut în medie cu aproape un an mai mult decât în 2024

Speranța de viață a populației Republicii Moldova a crescut în anul 2025. Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, durata medie a vieții...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.