StiripesurseȘtirile zileiDemisii la Poliția de Frontieră

Demisii la Poliția de Frontieră

Publicat:

Demisii la Poliția de Frontieră

Au fost concediați cei doi polițiști de frontieră, care sunt cercetați alături de alte opt persoane într-o cauză penală pornită pe migrația ilegală a bărbaților din Ucraina, aduși ilegal în Moldova.

Citește și: Se planifică investiții de milioane în decarbonizarea sectorului energetic

Potrivit factorilor responsabili din cadrul Poliției de Frontieră, în urma anchetei de serviciu, s-a constatat că, în anul 2024, cei doi funcționari publici cu statut special din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră „Valea Perjei” al DR SUD au autorizat trecerea frontierei de stat cetățenilor ucraineni, bărbați cu vârste între 18 și 60 de ani, prin punctul de trecere Ceadâr-Lunga-Maloiaroslaveț-1 (rutier). Aceste autorizări au avut loc fără ca bărbații ucraineni să fie prezenți fizic în punctul de trecere.

Respectiv, pentru aceste încălcări grave, cei doi polițiști de frontieră au fost sancționați disciplinar cu concediere din funcția publică cu statut special.

Precizăm că cei doi polițiști de frontieră, sunt bănuiți, că, împreună cu alte șase persoane, percepeau taxe de 6 000 – 8 000 de euro pentru bărbați din Ucraina, introduși ilegal în Moldova. Suplimentar, costul plătit includea și organizarea șederii și ieșirii ilegale a bărbaților ucraineni din Moldova. Schema infracțională a fost deconspirată urmare a documentării pentru o perioadă mai lung.


Oamenii legii au efectuat peste 20 de percheziții la domiciliile și în automobilele bănuiților – desfășurate inclusiv în colaborare cu Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei – de unde au fost ridicate mijloace de probă care au relevanță cauzei penale, inclusiv trei automobile folosite la organizarea migrației ilegale a ucrainenilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.