Democrații din Camera Reprezentanţilor vor să anuleze decretul lui Trump privind starea de urgenţă

Publicat:

Membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor au depus, vineri, un proiect de lege care vizează blocarea deciziei preşedintelui Donald Trump de a decreta starea de urgenţă pentru a putea aloca fonduri destinate construirii zidului la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, potrivit Mediafax.

Proiectul a fost iniţiat de congresmanul democrat Joaquin Castro, din statul Texas. Democraţii consideră că preşedintele Donald Trump, un politician republican, a acţionat abuziv prin decretarea stării de urgenţă, informează site-ul de ştiri Axios.com şi postul CNBC.


Citește și : Tot mai mulți civili părăsesc ultima zonă controlată de islamiști în estul Siriei

Camera Reprezentanţilor “va acţiona cu rapiditate pentru aprobarea proiectului de lege”, a declarat Nancy Pelosi, preşedintele instituţiei.

Partidul Democrat deţine controlul asupra Camerei Reprezentanţilor.

Donald Trump a anunţat în urmă cu o săptămână decretarea stării de urgenţă la frontiera Statelor Unite cu Mexicul pentru a putea aloca fonduri speciale în scopul construirii controversatului zid la frontieră. Decizia a fost contestată în justiţie de numeroase state americane. Donald Trump mizează pe obţinerea sumei de peste opt miliarde de dolari din diverse surse, inclusiv din fondurile speciale alocate prin starea de urgenţă, pentru a putea construi zidul, au afirmat surse citate de site-ul de ştiri Axios.com.

“Voi semna decretul pentru starea de urgenţă naţională, au mai existat de multe ori astfel de hotărâri. Şi alţi preşedinţi au semnat decrete de urgenţă, din 1977. Le oferă putere preşedinţilor şi acest lucru a fost rar o problemă, îl semnează şi nu îi pasă nimănui. Ne confruntăm cu o invazie asupra ţării noastre, cu droguri, traficanţi de persoane, tot felul de infractori şi grupuri criminale. Este inacceptabil, nu avem control asupra frontierei. Vom aborda această criză de securitate naţională la frontiera sudică, vom face acest lucru, într-un mod sau în altul trebuie să îl facem. Ştie toată lumea că zidurile sunt eficiente”, a subliniat Donald Trump.

Citește și : Guvernul irlandez a prezentat un pachet legislativ pentru eventualitatea unui Brexit fără acord

Negociatorii Congresului SUA au ajuns la un acord de principiu care prevede alocarea a 1,375 de miliarde de dolari pentru construirea unor segmente de gard de-a lungul frontierei Statelor Unite cu Mexicul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.