Departamentul american al Apărării: Multe dintre dronele trimise Rusiei de Iran sunt defecte

Publicat:

Rusia a început să primească drone de luptă trimise de Iran pentru a fi folosite în războiul din Ucraina, însă multe dintre ele s-au dovedit deja a fi defecte, a transmis marţi Departamentul american al Apărării, potrivit AFP, scrie agerpres.  

“Avioane de transport ruse au îmbarcat echipament de drone pe un aerodrom din Iran şi au zburat apoi din Iran spre Rusia timp de mai multe zile în august”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder.


Citește și : China impune lockdown pentru milioane de locuitori din jurul Beijingului

Operaţiunea “face parte probabil din intenţiile Rusiei de a importa sute de drone iraniene de diverse tipuri”, a subliniat el.

“Informaţiile noastre ne indică faptul că dronele din acest transfer au arătat deja numeroase deficienţe”, a mai precizat generalul de brigadă, fără a aduce elemente suplimentare pentru a-şi susţine afirmaţia.

Forţele ruse, dar şi cele ucrainene au mobilizat şi pierdut numeroase drone de supraveghere şi de atac în cele şase luni de război.

În special din cauza sancţiunilor internaţionale decise împotriva Moscovei, industria rusă are dificultăţi în a-şi produce propriile drone, potrivit generalului Ryder, explicând de ce apelează Rusia la Iran pentru a importa drone de tip Mohajer-6 şi Shahed.

Dronele ar urma să fie folosite de forţele ruse în Ucraina pentru misiuni de atac aer-sol, de luptă electronică şi de ţintire pe câmpul de luptă

Citește și : Heinz-Christian Strache SCAPĂ de condamnare într-un dosar de corupţie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.