StiripesurseȘtirile zileiDepartamentul de Stat al SUA anunţă concedierea forţată a personalului angajat...

Departamentul de Stat al SUA anunţă concedierea forţată a personalului angajat pe plan local în Rusia

Publicat:

Departamentul de Stat a anunţat vineri că autorităţile ruse obligă Statele Unite să concedieze cetăţenii ruşi angajaţi de misiunile sale diplomatice din Rusia şi a avertizat că plecarea acestora va influenţa activităţile diplomaţiei americane în această ţară, transmite AFP, potrivit agerpres.  

“Începând cu luna august, guvernul rus a interzis Statelor Unite să angajeze sau să utilizeze ca personal temporar cetăţeni ruşi sau din ţări terţe, cu excepţia serviciilor noastre de asigurare a securităţii”, a precizat într-un comunicat de presă secretarul de stat Antony Blinken.

Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

Drept urmare, 182 de angajaţi ruşi şi zeci de lucrători temporari care au lucrat la ambasada din Moscova şi la consulatele din Vladivostok şi Ekaterinburg vor fi concediaţi, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

“Aceste măsuri regretabile vor avea un impact puternic asupra activităţilor misiunii diplomatice americane în Rusia, inclusiv asupra securităţii personalului nostru, precum şi asupra schimburilor noastre diplomatice cu guvernul rus”, a menţionat Antony Blinken.


În luna aprilie, Washingtonul a adoptat o serie de sancţiuni suplimentare care au vizat Rusia, acuzând Moscova de ingerinţă în alegeri şi atacuri cibernetice. Zece diplomaţi ruşi au fost expulzaţi şi au fost impuse restricţii răscumpărării de creanţe ruseşti de la băncile americane.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

Rusia a răspuns cu expulzarea a zece diplomaţi americani, ameninţări la adresa unor fonduri şi ONG-uri finanţate de Washington şi declararea ca indezirabili pe teritoriul său a mai multor membri ai executivului Biden.

“Cu toate că regretăm faptul că guvernul rus ne obligă să ne reducem serviciile şi activităţile, SUA îşi vor onora angajamentul de a urmări o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia”, a conchis secretarul de stat american.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.