Dependenţa Indiei de armele ruseşti explică atitudinea ei ‘ezitantă’ asupra invaziei din Ucraina (experţi)

Publicat:

Frontierele pe care India le apără cu arme ruseşti împotriva vecinilor săi pakistanezi şi chinezi explică de ce această ţară pare “ezitantă”, potrivit liderului american Joe Biden, în răspunsul său la invazia rusă a Ucrainei, opinează experţi, informează joi AFP, potrivit agerpres.   

Contrar altor membri ai “Quad” (Australia, Japonia şi SUA), India continuă să cumpere petrol rusesc şi a refuzat să se ralieze voturilor care condamnă Moscova la Naţiunile Unite.


Citește și : Kremlinul DEMONTEAZĂ zvonurile legate de Serghei Şoigu

New Delhi califică Moscova drept “vechi prieten” şi “pilon esenţial” al politicii externe indiene datorită “parteneriatului său strategic” pentru securitatea naţională a Indiei.

Iar analiştii indieni nu se aşteaptă la o schimbare de atitudine a Indiei faţă de Rusia în viitorul apropiat.

India cheltuie în fiecare an miliarde de dolari pentru achiziţia şi întreţinerea de armament rusesc desfăşurat de-a lungul frontierelor sale comune cu Pakistanul şi China.

În pofida unor recente importuri de arme din SUA, Israel, Franţa şi Italia, circa 60-70% din arsenalul militar indian rămâne rusesc.

Potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetări pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), 46% din importurile indiene proveneau din Rusia în perioada 2017-2021.

Rusia “a rămas mereu neafectată de presiunile externe şi ne-a aprovizionat atunci când aveam nevoie, fără abateri”, a explicat pentru AFP Nandan Unnikrishnan, de la Observer Research Foundaion, grup de reflecţie cu sediul la New Delhi. Fiabilitatea Rusiei timp de decenii constituie, potrivit expertului, piatra de temelie a relaţiilor bilaterale, de la prima achiziţie de către New Delhi a unor avioane de luptă MiG-21 de la Uniunea Sovietică, în 1962.

Aceste legături militare au fost cizelate şi cimentate prin înfrângerea Indiei de către China în timpul războiului frontalier din 1962, apoi de conflictul cu Pakistanul, în 1971, care a dus la crearea Bangladeshului.

Un tratat de prietenie şi cooperare indo-sovietic istoric a fost semnat în 1971.

“Războiul din Ucraina nu schimbă contextul vecinătăţii noastre şi atunci de ce ar trebui să ne gândim să schimbăm furnizorul nostru care a demonstrat de multă vreme că este unul de încredere şi fără să existe un înlocuitor realist?”, întreabă expertul.

Potrivit Institutului Internaţional de Studii de Securitate, India deţine circa 3.500 de tancuri de luptă de origine rusă, fabricate în India sub licenţă, şi o flotă de avioane de vânătoare Suhoi şi MiG.

Singurul port-avion operaţional al Indiei este Amiral Gorşkov, o navă din epoca sovietică modernizată. Patru dintre cele zece distrugătoare ale sale sunt de origine rusă, la fel ca opt dintre cele 14 submarine cu propulsie nucleară pe care le deţine.

De asemenea, India are în curs importante comenzi de arme ruse, printre care un contract în valoare de 5 miliarde de dolari pentru opt sisteme de apărare antiaeriană S-400 cu rază lungă de acţiune, pe care a început să le primească anul trecut, dar şi pentru patru fregate şi un submarin cu propulsie nucleară.

“O astfel de dependenţă face foarte dificil pentru India să adopte o altă poziţie faţă de Rusia”, subliniază Manoj Joshi, expert în politică internaţională.

Furnizarea de armament implică în mod evident angajamente pentru decenii generate de necesitatea unor revizii de întreţinere şi de mentenanţă periodice şi de înlocuirea de piese, a adăugat expertul.

Citește și : Zelenski spune că următoare ţintă a Rusiei va fi flancul estic al NATO: ‘Polonia se numără printre ele!’

În afară de aceasta, armamentul rus este relativ ieftin. În plus, ţările occidentale sunt mult mai scrupuloase decât Moscova în ceea ce priveşte transferul de tehnologii care permit fabricarea de arme în India, subliniază de asemenea experţi.

India prevede să-şi majoreze propria producţie de arme, datorită în special unei colaborări cu producătorul Kalaşnikov, pentru fabricarea de AK-203. Grupul rus a anunţat anul trecut că a încheiat un acord în vederea furnizării a peste 600.000 de mitraliere, care vor fi fabricate la faţa locului.

Cele două ţări au coprodus deja rachete de croazieră BrahMos. Una dintre ele care a fost trasă “în mod accidental”, potrivit New Delhi, a aterizat în Pakistan luna aceasta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.