StiripesurseExterneDepozitele de gaze ale României au ajuns la un nivel istoric

Depozitele de gaze ale României au ajuns la un nivel istoric

Publicat:

Depozitele de gaze ale României au ajuns la un nivel istoric

Ministrul Energiei României, Sebastian Burduja, a declarat după prima ședință a Comandamentului de iarnă, că stocurile de gaze se află la un nivel de aproape 94% grad de umplere în depozite, cu peste 188 de milioane metri cubi mai mult decât anul trecut, când România a bătut toate recordurile, informează Agerpres.

”Vestea bună este că depozitele de gaze ale României au ajuns la un nivel istoric, depășind 94% din capacitate – ceea ce înseamnă aproape 3 miliarde de mc de gaze naturale. Ne-am îndeplinit şi ţinta asumată faţă de Comisia Europeană, pe grad de umplere de cel puţin 90%, cu 70 de zile înainte de termenul stabilit de Comisie”, a menționat ministrul.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Făcând referire la stocurile de cărbune, România stă într-o situație și mai bună decât anul trecut, conform ministrului, care a detaliat că la Complexul Energetic Oltenia stocurile totale sunt de 550.000 tone, la Electrocentrale Craiova de 103.000 tone, la Paroşeni de 20.000 tone.

Cât privește nivelul hidrostatic, ministrul Energiei a menționat că este mai scăzut față de anul trecut, dar mai bun decât în 2022, gradul de umplere din lacurile de acumulare fiind în jur de 73%.


”Continuăm să facem investiții în capacitățile energetice și, doar în 2024, am pus deja în funcțiune noi centrale electrice cu o putere instalată de peste 290 MW. Estimăm încă 1400 MW până la finalul anului, inclusiv grupul V Rovinari (300MW), Iernut (parțial – 200MW), Midia Năvodari (70MW) și peste 600MW parcuri solare. La acestea se adaugă o capacitate de peste 1800MW putere instalată la prosumatori. În plus, avem multiple rute de aprovizionare cu gaze naturale, inclusiv prin interconectorii cu statele vecine”, a mai spus Burduja într-un mesaj publicat pe Facebook.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Acesta a amintit că ministerul a prelungit schema de plafonare a prețurilor la energie până la 1 aprilie 2025, pentru a se asigura că facturile românilor rămân la un nivel suportabil pe perioada iernii.

Comandamentul de iarnă a fost dedicat analizării în detaliu a stării sistemului energetic național astfel încât acesta să facă față ”provocărilor pe care vremea rea și incertitudinile din piețele internaționale de energie le pot aduce”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova a obținut dreptul de a exporta ouă pentru incubare în Ucraina

Republica Moldova a obținut dreptul de a exporta ouă pentru incubare în Ucraina, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Citește și: Scandal la BAC:...

Zelenski revocă limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri o lege care revocă limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina, potrivit AGERPRES. Citește și: MAE: În...

Festival literar internațional la Chișinău și Ungheni

Poezia română, greacă, franceză și maghiară și-a dat întâlnire la un inedit festivalul literar. Evenimentul de la Muzeul Național al Literaturii Române este dedicat...

Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a efectuat o vizită la Procuratura Generală

Procurorul General, Alexandru Machidon, și adjunctul Procurorului General, Sergiu Russu, au avut o întrevedere cu Ambasadoarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.