StiripesurseȘtirile zileiDeputați moldoveni se întrunesc în ședință comună cu colegii lor din...

Deputați moldoveni se întrunesc în ședință comună cu colegii lor din România, Ucraina și Albania

Publicat:

Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României, ai Comitetului pentru politică juridică din Rada Supremă a Ucrainei și ai Comisiei pentru afaceri juridice, administrație publică și drepturile omului din Parlamentul Albaniei se vor întruni într-o ședință comună.

Citește și: Feroviarii ies la proteste. Administrația CFM îi îndeamnă la unitate

Evenimentul va avea loc în perioada 14 – 15 februarie, în județul Maramureș, România. Discuțiile se vor axa pe subiecte legate de aderarea la UE și legislația europeană privind știrile false și războiul hibrid.

Parlamentarii din cele patru țări vor analiza aspecte ce țin de preaderarea la Uniunea Europeană cu accent pe capitolul de negociere privind justiția. Primul panel de discuții este dedicat evoluției legislației privind statul de drept și pașii spre integrare în UE a Republicii Moldova, Ucrainei și Albaniei. Participanții se vor referi la garantarea independenței justiției și procedura de vetting, consolidarea structurilor anticorupție și recuperarea bunurilor infracționale, cooperarea în domeniul combaterii traficului de droguri și a fraudelor, reforma administrației publice, protejarea drepturilor fundamentale și independența mass-media. Un alt panel de discuții se referă la legislația Uniunii Europene privind știrile false și războiul hibrid, inclusiv combaterea acțiunilor de dezinformare și provocarea juridică privind deepfake-urile și inteligența artificială.

La final, participanții vor adopta o rezoluție, care va fi semnată de cei patru președinți ai comisiilor juridice din parlamentele Republicii Moldova, României, Ucrainei și Albaniei.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.