StiripesursePoliticăDeputații ar urma să se convoace în ședință plenară la sfârșitul...

Deputații ar urma să se convoace în ședință plenară la sfârșitul acestei săptămâni

Publicat:

Deși sesiunea parlamentară ordinară s-a încheiat pe 30 iulie, deputații ar urma să se convoace în ședință plenară la sfârșitul acestei săptămâni. Surse din cadrul legislativului au declarat pentru IPN că ședința urmează să aibă loc duminică, iar în cadrul acesteia vor depune jurământul noii judecători ai Curții Constituționale.

Contactată de IPN, șefa Direcției comunicare și relații publice a legislativului, Liliana Anghel, a menționat că în acest moment nu este depusă nicio solicitare de convocare a Parlamentului în sesiune specială sau extraordinară.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Parlamentul de legislatura a XI-a și-a încheiat mandatul la data de 11 iulie, însă, până la data întrunirii legale a noului Parlament, instituția legislativă poate exercita pe deplin funcțiile de reprezentare, de control și de organizare internă.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea parlamentară de primăvară s-a încheiat pe 30 iulie. În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea președintelui țării, a președintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputați.


Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La UTM a fost lansat un nou program de studii

La Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) este lansat un nou program de studii — „Agricultura inteligentă” — destinat tinerilor interesați de tehnologie, inovație și...

Aviația din Moldova va declara emisiile

Aviația din Republica Moldova va fi obligată să declare cantitatea de gaze cu efect de seră pe care o generează. Citește și: Majoritatea moldovenilor își...

Construcția podului peste Nistru de la Cosăuți–Yampil, relansată cu sprijin european

Relansarea proiectului de construcție a podului transfrontalier Cosăuți, Republica Moldova  – Yampil, Ucraina a fost unul dintre subiectele discutate de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și...

ODA oferă garanții financiare pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei

Ministerul Energiei a organizat astăzi la Chișinău o reuniune dedicată elaborării unor mecanisme de sprijinire a investițiilor în capacități de stocare a energiei electrice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.