StiripesurseSocialDeputații independenți au avut cele mai multe absențe în sesiunea de...

Deputații independenți au avut cele mai multe absențe în sesiunea de toamnă

Publicat:

Prezența deputaților a fost o provocare în sesiunea de toamnă a Parlamentului, desfășurată în perioada 13 septembrie – 26 decembrie 2024. Deputații independenți au avut cele mai multe absențe (55%), urmați de cei neafiliați (44%). Datele sunt prezentate într-o monitorizare realizată de Asociația Promo-LEX, transmite IPN.

Potrivit monitorizării, la începutul ședințelor, erau înregistrați în medie 86 de deputați, dar participarea la vot a variat între 76% și 81% din cei prezenți la ședințe.

Promo-LEX precizează că sesiunea parlamentară de toamnă a reflectat o serie de progrese pe dimensiunea transparenței decizionale, dar și unele carențe privind participarea deputaților la lucrările plenului și respectarea drepturilor opoziției parlamentare.

Citește și: Văduva lui Alexei Navalnîi avertizează: ‘Nu are rost să încerci să negociezi. Putin va trăda!’

Potrivit datelor, această sesiune s-a remarcat printr-o diminuare a gradului de încălcare a transparenței decizionale, de la 49% la 38%. Totuși, lipsa publicării actelor aferente proiectelor și nerespectarea termenului legal pentru prezentarea recomandărilor părților interesate rămân probleme persistente.


Pe parcursul sesiunii de toamnă 2024, Parlamentul s-a întrunit în doar 10 ședințe plenare, cu patru mai puține decât în perioada similară a anului 2023. Această reducere a fost determinată, cel mai probabil, de campania electorală pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024.

În luna septembrie au avut loc doar două ședințe, iar în octombrie, deputații nu s-au întrunit în plen. Conform Regulamentului Parlamentului, la fiecare a șasea săptămână ar fi trebuit organizate ședințe dedicate proiectelor propuse de opoziție, dar acest lucru nu s-a realizat.

În ceea ce privește realizarea programului legislativ, monitorizarea Promo-LEX a constatat că, din cele 192 de proiecte planificate pentru 2024, doar 42% (81 de proiecte) au fost înregistrate.  71 de proiecte au fost adoptate, reprezentând o realizare de doar 37%. 28% dintre actele adoptate au fost examinate în regim prioritar. Chiar dacă Programul legislativ este un instrument util pentru asigurarea transparenței și predictibilității procesului decizional, pentru anul 2025, acest document nu a fost aprobat, fapt care generează incertitudini cu privire la planificarea activității legislative, notează Promo-LEX.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.