Deputatul italian Flavio di Muro şi-a cerut iubita de soţie în plenul Parlamentului

Publicat:

Deputatul italian Flavio di Muro, membru al partidului Liga, a profitat joi de o intervenţie în plenul Parlamentului de la Roma pentru a o cere de soţie pe iubita sa, aflată în tribuna pentru invitaţi, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

După o scurtă introducere, Flavio di Muro a cerut înţelegere pentru ce urma să facă, apoi a scos o cutiuţă pentru bijuterii din care a arătat un inel şi şi-a îndreptat privirea către tribuna invitaţilor, spunând: ”Eliza, vrei să te căsătoreşti cu mine?”


Cererea în căsătorie a fost primită cu aplauze de parlamentari şi cu felicitări din partea colegilor de partid ai lui Flavio di Muro, în timp ce preşedintele Camerei Inferioare, Roberto Fico, le cerea să revină la ordinea de zi a şedinţei.

Citește și : Reticenţa faţă de vaccinuri reprezintă o ameninţare majoră la adresa sănătăţii publice în toată Europa

În continuare a luat cuvântul deputata Partidului Democrat (PD) Stefania Pezzopane, formaţiune aflată la guvernare şi adversară a Ligii, care a felicitat noul cuplu şi a ţinut să remarce că ”dragostea învinge mereu”, moment în care Roberto Fico a intervenit din nou pentru a se reveni la dezbaterea politică.

Dragostea nu a învins însă şi atmosfera tensionată din Camera Deputaţilor de la Roma, unde o încăierare între deputaţii PD şi cei ai Ligii pe tema reformei fondului de salvare al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate (MES), l-a forţat miercuri pe Roberto Fico să întrerupă şedinţa.

Preşedintele Ligii, fostul ministru de interne Matteo Salvini, a descris această reformă dorită de unele state membre ale zonei euro drept ”un atac împotriva economiei noastre (italiene), un atac împotriva suveranităţii noastre” şi i-a catalogat drept ”trădători” pe premierul Giuseppe Conte şi pe ministrul economiei Roberto Gualtieri.

Citește și : Majoritatea rușilor cred că guvernul de la Moscova nu acţionează în interesul poporului

Reforma are în vedere transformarea MES într-un fond major care să intervină pentru susţinerea statelor zonei euro în timpul unor posibile viitoare crize, dar Liga lui Salvini susţine că planurile de salvare vor fi însoţite de condiţionalităţi care pentru Italia vor face neatractivă asistenţa acordată de acest fond şi că băncile germane sau franceze ar putea fi salvate pe seama contribuabilului italian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.