StiripesurseSocialDetalii noi în cazul accidentului în care a fost implicată interpreta...

Detalii noi în cazul accidentului în care a fost implicată interpreta Gloria Gorceag. Șoferul avea doar 21 de ani

Publicat:

Detalii noi în cazul accidentului în care a fost implicată interpreta Gloria Gorceag. Șoferul avea doar 21 de ani

Accidentul petrecut ieri seara în sectorul Ciocana, la intersecția străzilor Vadul lui Vodă și Podul Înalt, ar fi fost provocat de un șofer în vârstă de 21 de ani, care se afla la volanul unei mașini de model Mercedes, informează jurnal.md.

În rezultatul accidentului rutier, mijloacele de transport au fost deteriorate tehnic, iar conducătorii ambelor vehicule au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

Totodată, ofițera de presă a capitalei, Natalia Stati, a precizat pentru Jurnal.md, că în Mercedesul condus de șoferul de 21 de ani, se mai afla și o pasageră de 19 ani, care de asemenea a ajuns la spital.

Pe caz inițiată o anchetă în stabilirea tuturor circumstanțelor.

Citește și: Un accident cumplit a avut loc ieri seară, 15 martie, pe strada Vadul lui Vodă. A fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare


Amintim că interpreta Gloria Gorceag a devenit victima unui accident rutier ieri seara, în urma căruia s-a ales cu traumatisme, suturi și dificultăți locomotorii pentru următoarele 10 zile.

Din informațiile pe care le-a obținut ulterior artista, aceasta a aflat că șoferul care se face vinovat de accident încerca să facă drifturi în rampă pe strada Vadul lui Vodă.

Mașina acesteia a fost făcut zob în urma impactului. Acum, interpreta însă este recunoscătoare cel puțin pentru faptul că era singură în automobil atunci când s-a produs accidentul. Și deși medicii i-au spus că „a avut mare noroc”, Gloria Gorceag a avut nevoie de suturi la urgențe, va rămâne cu cicatrici și nu va mutea să meargă următoarele 10 zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cetățenii și companiile care poluează vor fi obligați să repare daunele aduse mediului pe cheltuiala proprie

Cetățenii și companiile care poluează sau provoacă daune mediului nu vor mai putea scăpa doar cu o amendă, ci vor fi obligați să restabilească,...

R.Moldova va deține instrumente suplimentare în procesul de combatere a criminalității cibernetice

 Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind ratificarea celui de-al doilea Protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, semnat la Strasbourg, la...

Candidații la bacalaureat susțin proba la disciplina de profil

Candidații la bacalaureat susțin astăzi examenul la disciplina de profil, aceasta fiind cea de-a patra probă din actuala sesiune. Testele sunt scrise de 17.935...

Moldovagaz, obligată să creeze rezerve strategice de gaze pentru regiunea transnistreană

Compania responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a consumatorilor din regiunea transnistreană, în prezent Moldovagaz, va fi obligată să constituie și să mențină rezerve...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.