StiripesursePoliticăDeținut politic, eliberat de Tiraspol

Deținut politic, eliberat de Tiraspol

Publicat:

Mihail Ermurachi, pensionarul acuzat de insultarea liderului autoproclamat de la Tiraspol și a forțelor rusești de menținere a păcii, a fost eliberat din detenție. Anunțul a fost făcut de avocatul Vadim Vieru de la organizația Promo-LEX.

Mihail Ermurachi a fost închis în 2023 și a devenit, până în momentul eliberării, cel mai vârstnic deținut politic din regiune. Potrivit avocatului, persecuțiile asupra acestuia au început în 2021, când autoritățile transnistrene i-au intentat un dosar penal sub acuzația de „instigare la ură interetnică”, „jignirea președintelui republicii moldovenești nistrene” și „contestarea rolului pozitiv al misiunii de pacificare sub conducerea Federației Ruse”.

În 2021, Ermurachi a fost condamnat doar pentru insultarea liderului transnistrean, Vadim Krasnoselski, pe care l-a numit „marionetă” într-o discuție privată. Pe celelalte două capete de acuzare, acesta a fost achitat.

Eliberarea deținutului politic face parte dintr-o serie de măsuri solicitate de autoritățile de la Chișinău pentru a demonstra deschiderea Tiraspolului, inclusiv în schimbul tranzitului gazului către regiunea transnistreană. Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a subliniat necesitatea eliberării deținuților politici, soluționarea problemei liceului din Râbnița și menținerea televiziunii publice moldovenești în grila de programe, printre alte condiții.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Scene rare și șocante. Un leopard a intrat într-un magazin și a atacat violent personalul

Un leopard a intrat într-un magazin de băuturi alcoolice și a atacat violent mai mulți angajați. Animalul a fost capturat după intervenția unei echipe...

Cum să îți revitalizezi florile ofilite în doar 30 de minute cu ajutorul unui truc simplu

Un truc simplu ce durează doar jumătate de oră îți poate reîmprospăta și revitaliza florile ofilite. În timpul verii, florile se ofilesc mult mai...

Ungaria anchetează un credit de un miliard de euro acordat de fostul guvern Macedoniei de Nord

Ungaria anchetează un credit de un miliard de euro acordat Macedoniei de Nord prin banca Eximbank aflată în proprietatea statului în termeni foarte favorabili...

Bruxelles-ul vrea să reinventeze Europa socială

Comisia Europeană relansează Pilonul european al drepturilor sociale, la nouă ani de la proclamarea sa. În contextul dezvoltării inteligenței artificiale și al crizei puterii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.