StiripesurseCultură și MediaDiverseDezastru pe bursă după lansarea noului iPhone: Apple a pierdut 108...

Dezastru pe bursă după lansarea noului iPhone: Apple a pierdut 108 miliarde de dolari din valoare

Publicat:

După lansarea noului său model de telefon, iPhone 17, gigantul american Apple a suferit o cădere abruptă la bursă, pierzând un procent uriaș din valoarea sa, echivalent cu un sfert din PIB-ul României, care în 2024 a fost de aproximativ 400 de miliarde de dolari.

Acțiunile Apple au scăzut brusc după lansarea produsului, închizând ședința de miercuri la 226,84 de dolari, în scădere cu 3,2%, pe măsură ce investitorii au reacționat la entuziasmul redus legat de noua gamă iPhone 17, Apple Watch Series 11 și AirPods Pro 3, informează TradingNews.com, citat de gandul.ro.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Scăderea acțiunilor cu 3,2% se traduce printr-o scădere a capitalizării companiei cu 108 miliarde de dolari. Capitalizarea totală a companiei, mai simplu spus, valoarea companiei, este, în acest moment, de 3.370 miliarde de dolari.

Joi, acțiunile companiei cresc, în pre-market, adică în orele de dinaintea deschiderii pieței de capital, cu 1,4%.


Din punct de vedere istoric, acțiunile Apple scad în medie cu 2% în jurul lansărilor de iPhone, iar declinul din acest an a urmat acest model. În ciuda dezamăgirii inițiale, evenimentul a introdus modificări semnificative ale produsului: iPhone-ul ultra-subțire Air a fost lansat la prețul de 999 de dolari, iar iPhone 17 Pro are un preț de pornire de 1.099 de dolari.

De asemenea, compania a prezentat și alte îmbunătățiri ale produselor sale, fără creșteri de prețuri, ceea ce permite companiei să își păstreze marjele de profit, cu toate că tarifele impuse recent de Administrația Trump au dus la pierderi uriașe, de peste un miliard de dolari, companiei.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Apple a generat venituri de 408,6 miliarde de dolari în ultimul an, cu marje de profit de 24,3% și un venit net de 99,2 miliarde de dolari. În India, vânzările au ajuns la aproape nouă miliarde de dolari în anul fiscal 2025, în creștere cu 13% față de anul precedent, subliniind importanța piețelor emergente în compensarea cererii lente din America de Nord. Între timp, vânzările de iPhone din China au înregistrat o îmbunătățire după mai multe trimestre de slăbiciune, ajutate de strategii de prețuri specifice și de poziționarea noilor produse. Analiștii se așteaptă ca cererea globală de upgrade, cu peste 315 milioane de utilizatori de iPhone care nu au făcut upgrade în patru ani, să ofere o bază pentru noile iPhone 17.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mănăstirea Dobrușa va avea un drum modern de acces și o parcare nouă pentru vizitatori

Patrimoniul cultural și turistic din regiunea de centru a Republicii Moldova va beneficia de o modernizare semnificativă a infrastructurii. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR)...

Podul de la Ungheni va fi gata în patru luni, dar va fi deschis după doi ani

Perechea de poduri peste Prut care va lega Ungheniul din România de Ungheniul din Republica Moldova va fi finalizată în aproximativ patru luni, însă...

VIDEO Un pui de căprioară a fost salvat din sălbăticie şi adus la Grădina Zoologică

Un pui de căprioară a ajuns recent la Grădina Zoologică din Chișinău după ce a fost găsit în natură și adus de mai multe...

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.