StiripesurseSintezeDialogul între Iran şi Arabia Saudită a fost reluat la Bagdad

Dialogul între Iran şi Arabia Saudită a fost reluat la Bagdad

Publicat:

Dialogul între Iran şi Arabia Saudită a fost reluat la Bagdad, după o “suspendare” a convorbirilor între cele două puteri regionale rivale, a declarat sâmbătă un înalt responsabil guvernamental irakian, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Convorbirile au fost reluate joi la Bagdad”, a declarat pentru AFP această sursă sub acoperirea anonimatului, fără a furniza mai multe amănunte.

Citește și : Olanda este ‘ferm hotărâtă’ să pună capăt importurilor de petrol și gaze din Rusia până la sfârșitul anului

Agenţia de presă iraniană Nournews a confirmat desfăşurarea unei reuniuni, la care au asistat “înalţi responsabili ai secretariatului Consiliului suprem de securitate naţională din Iran şi şeful serviciilor de informaţii saudite”.

“Este prevăzut ca o reuniune comună între miniştrii afacerilor externe din cele două ţări să aibă loc într-un viitor apropiat”, a mai explicat agenţia, evocând o “atmosferă pozitivă la recenta întâlnire care a suscitat speranţa unei reluări a relaţiilor bilaterale”.


Arabia Saudită sunită şi Iranul şiit au rupt legăturile în 2016, după atacarea misiunilor diplomatice saudite de către manifestanţi în republica islamică în urma executării de către Riad a unui cunoscut prelat şiit.

Cele două puteri rivale, care se acuză reciproc de destabilizare în Orientul Mijlociu, şi-au exprimat totuşi voinţa de a-şi depăşi divergenţele şi s-au angajat în negocieri făcute publice pentru prima dată în aprilie 2021.

Convorbirile începute joi reprezintă a cincea rundă de negocieri organizată în Irak, ţară frontalieră atât cu Iranul, cât şi cu Arabia Saudită.

În martie, presa iraniană a relatat despre o “suspendare” a dialogului, după ce Riadul a anunţat executarea a 81 de persoane pentru infracţiuni legate de “terorism”, între care oameni cu legături cu rebelii houthi din Yemen, sprijiniţi de Iran în războiul lor împotriva forţelor guvernamentale susţinute de Riad.

Citește și : Spania şi-a redeschis sediul ambasadei din Kiev

De la începutul lui martie, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a apărat o politică de coexistenţă cu Iranul. O declaraţie salutată atunci de şeful diplomaţiei iraniene Hossein Amir-Abdollahian, care a văzut în ea o “voinţă” a Riadului de a restabili relaţiile cu ţara sa.

La jumătatea lui aprilie, ministrul irakian de externe Fouad Hussein a spus că speră că se va ajunge “la atingerea altor etape în acest dialog, pentru a transforma aceste întâlniri închise (…) în discuţii diplomatice publice”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.