Directorul general al UNESCO face o vizită de trei zile în Irak

Publicat:

Audrey Azoulay, director general al UNESCO, a sosit luni la Bagdad pentru o vizită de trei zile în Irak, în timpul căreia se va deplasa pe mai multe şantiere de reconstrucţie a unor situri de patrimoniu şi va discuta cu diverşi oficiali din domeniul culturii şi al educaţiei, informează AFP, potrivit agerpres.

În timpul acestei prime deplasări în Irak, Audrey Azoulay se va întâlni luni în capitala irakiană cu preşedintele ţării, Abdel Latif Rachid, şi cu prim-ministrul Mohammed Shia Al Sudani.


Citeşte şi: ATENTAT sinucigaş în Pakistan! Cel puţin 9 poliţişti au fost ucişi – Black News

“Este o vizită dedicată reconstrucţiei Irakului şi investiţiilor UNESCO pentru reconstrucţia Irakului”, a declarat un purtător de cuvânt al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

După o vizită la Muzeul Naţional, Audrey Azoulay se va plimba luni prin centrul vechi al oraşului Bagdad şi, mai ales, pe strada Al-Mutanabbi, celebră pentru buchiniştii săi.

“Există analize în curs de desfăşurare din partea autorităţilor irakiene pentru a întreţine acest patrimoniu. Ideea este aceea de a vedea cum ar putea să ajute UNESCO la valorificarea lor şi să permită vieţii culturale să continue şi să se dezvolte din nou în Irak”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Irakul, care deţine şase situri înscrise în patrimoniul mondial, este leagănul civilizaţiilor sumeriană, akkadiană, babiloniană şi asiriană, cărora omenirea le datorează apariţia scrierii şi a primelor oraşe.

Această ţară suferă însă foarte mult din cauza jafurilor şi a traficului cu antichităţi după invazia americană din 2003 împotriva regimului lui Saddam Hussein, care a scris una dintre cele mai sângeroase pagini din istoria irakiană, apoi după creşterea în influenţă a jihadiştilor din gruparea Stat Islamic.

În 2003, Muzeul din Bagdad nu a fost nici el scutit de jafuri.

Citeşte şi: Marea Britanie şi Germania vor efectua în premieră misiuni NATO comune în Estonia – Black News

În timpul vizitei sale de luni, Audrey Azoulay va aduce un omagiu angajaţilor care luptă din 2003 şi până în prezent pentru retrocedarea antichităţilor. “În 20 de ani, ei au depus o muncă enormă de recuperare şi de găsire a operelor de artă irakiene dispersate”, a subliniat acelaşi purtător de cuvânt.

Directoarea UNESCO se va deplasa luni la Mosul pentru a inspecta şantierele de reabilitare deschise de instituţia pe care o conduce în această metropolă din nordul Irakului, pentru o vreme un bastion al Statului Islamic, care a operat o serie de distrugeri înainte să fie alungat în 2017, cu preţul unor lupte devastatoare. Audrey Azoulay va ajunge miercuri în oraşul Erbil, capitala Kurdistanului autonom, a cărui citadelă a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.