StiripesurseDiasporaDirectorul unei companii energetice germane participă ca observator la referendumul de...

Directorul unei companii energetice germane participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei Zaporojie la Rusia

Publicat:

Directorul unei companii energetice germane cu acţionariat majoritar de stat participă ca observator la referendumul de anexare a provinciei ucrainene Zaporojie la Rusia, relatează presa germană, citată sâmbătă de agenţia EFE, potrivit agerpres

Director general al companiei EWF, Stefan Schaller, a confirmat presei că efectuează această călătorie pentru a obţine ”informaţii obiective” despre situaţia de pe teren în acea provincie ucraineană ocupată parţial de trupele ruse şi că se află acolo ”cu titlu personal”, fără vreo legătură cu funcţia sa din Germania.

Citește și : Ucraina critică Iranul pentru livrări de arme către Rusia

El a participat ca observator şi la alegerile pentru Duma de Stat rusă în anul 2021, atunci, ca şi acum, venind la invitaţia autorităţilor ruse, care au suportat costurile deplasării.

Dar declaraţiile pe care le-a acordat agenţiei TASS, în care afirmă că referendumul pentru alipirea la Rusia este foarte bine organizat şi că populaţia vine cu entuziasm la vot, au provocat reacţii de indignare.


În consecinţă, districtul german Waldeck-Frankenberg, acţionar majoritar al companiei EWF, s-a delimitat explicit de demersul lui Schaller şi a convocat pentru luni o reuniune a consiliului de administraţie pentru a decide dacă acesta mai poate rămâne director.

”Simpla vizită în regiune şi activitatea de a asista ca observator la falsul referendum pot fi intepretate drept o legitimare a unui proces contrar dreptului internaţional”, afirmă într-un comunicat administraţia acestui district din vestul Germaniei.

Citește și : Polonia NU va adăposti ruşi care încearcă să fugă de mobilizarea parţială din ţara lor

Un grup de deputaţi ai formaţiunii de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) au efectuat de asemenea săptămâna aceasta o călătorie în provinciile ucrainene pe care trupele ruse le-a preluat total sau parţial sub control după invazia începută pe 24 februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Operațiune de sabotaj a ucrainenilor, camuflată cu ajutorul unui film pentru adulți

O operațiune de sabotaj urma să fie camuflată cu ajutorul unui film pentru adulți. Ideea a aparținut ucrainenilor care au susținut că vor să...

Polonia amenință Kievul: Ucraina nu va intra în UE dacă nu se leapădă de extremiști

Varșovia va fi de acord cu aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană doar dacă Kievul va înceta să-i onoreze pe membrii organizațiilor naționaliste, inclusiv pe...

Dacă vrea o pace care să dureze, Europa trebuie să facă insuportabil războiul de uzură

Un armistițiu negociat care produce o înghețare de facto a războiului ar fi cel mai rău rezultat pentru Ucraina și cel mai bun pentru...

Putin continuă războiul. Președintele Rusiei respinge o propunere a Ucrainei și continuă ofensiva

Preşedintele Vladimir Putin a declarat duminică, într-un interviu acordat televiziunii de stat, că Rusia va continua să-şi urmărească obiectivul militar de a cuceri în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.