Directorul unei companii ruseşti de armament a fost arestat

Directorul unei importante companii producătoare de armament a fost arestat la Moscova, fiind suspectat de fraudă, relatează marţi dpa, citând media ruse, potrivit agerpres.

‘Iuri Şumski, directorul general al întreprinderii de stat “Uzina din Sverdlov”, una dintre cele mai mari companii de producţie de explozivi din ţară, a fost arestat’, a indicat târziu luni seara cotidianul Kommersant. Şumski fusese numit director al uzinei doar cu puţin timp înainte de începerea războiului în Ucraina.

Vezi şi: Patru persoane ucise în protestele din Iran – VIDEO – Black News

Acest caz – conform media ruse – vizează operaţiuni de export cu ţări NATO, efectuate prin intermediari din Elveţia şi Austria, printre alte ţări.

Oficial, este un dosar de fraudă pură: 7-10% din suma contractelor erau sifonate prin intermediul unor societăţi fantomă.

Deputatul din Dumă Dmitri Kuzneţov, care solicitase investigarea cazului, a evocat o ‘curăţare’ a industriei de apărare după această arestare.

Cu toate acestea, o motivaţie politică nu poate fi exclusă, notează dpa.

Kuzneţov ceruse deschiderea unei anchete privind exportul de explozivi în Bulgaria, Marea Britanie, Serbia şi Cipru. Explozivii ar fi putut fi folosiţi în scopuri militare de către ‘ţări NATO ostile’ Rusiei, a susţinut el.

Citeşte şi: Taifunul Nanmadol face PRĂPĂD în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 au fost răniţi – Black News

Şumski fusese numit director al Uzinei din Sverdlov la începutul anului, după ce o serie de explozii şi incendii în halele de producţie avuseseră loc sub conducerea predecesorului său.

Însă şi după declanşarea invaziei ruse în Ucraina seria de accidente în companii din industria de apărare a continuat, ceea ce a dat naştere la speculaţii despre posibile acte de sabotaj.

Tags: Dmitri KuzneţovIuri ŞumskirusiaUzina din Sverdlov
Categorii: Știrile zilei