StiripesurseȘtirile zileiDirectorul unei companii ruseşti de armament a fost arestat

Directorul unei companii ruseşti de armament a fost arestat

Publicat:

Directorul unei importante companii producătoare de armament a fost arestat la Moscova, fiind suspectat de fraudă, relatează marţi dpa, citând media ruse, potrivit agerpres.

‘Iuri Şumski, directorul general al întreprinderii de stat “Uzina din Sverdlov”, una dintre cele mai mari companii de producţie de explozivi din ţară, a fost arestat’, a indicat târziu luni seara cotidianul Kommersant. Şumski fusese numit director al uzinei doar cu puţin timp înainte de începerea războiului în Ucraina.

Vezi şi: Patru persoane ucise în protestele din Iran – VIDEO – Black News

Acest caz – conform media ruse – vizează operaţiuni de export cu ţări NATO, efectuate prin intermediari din Elveţia şi Austria, printre alte ţări.

Oficial, este un dosar de fraudă pură: 7-10% din suma contractelor erau sifonate prin intermediul unor societăţi fantomă.


Deputatul din Dumă Dmitri Kuzneţov, care solicitase investigarea cazului, a evocat o ‘curăţare’ a industriei de apărare după această arestare.

Cu toate acestea, o motivaţie politică nu poate fi exclusă, notează dpa.

Kuzneţov ceruse deschiderea unei anchete privind exportul de explozivi în Bulgaria, Marea Britanie, Serbia şi Cipru. Explozivii ar fi putut fi folosiţi în scopuri militare de către ‘ţări NATO ostile’ Rusiei, a susţinut el.

Citeşte şi: Taifunul Nanmadol face PRĂPĂD în Japonia (VIDEO)! Patru oameni au murit şi peste 100 au fost răniţi – Black News

Şumski fusese numit director al Uzinei din Sverdlov la începutul anului, după ce o serie de explozii şi incendii în halele de producţie avuseseră loc sub conducerea predecesorului său.

Însă şi după declanşarea invaziei ruse în Ucraina seria de accidente în companii din industria de apărare a continuat, ceea ce a dat naştere la speculaţii despre posibile acte de sabotaj.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Institutul Tony Blair susține integrarea R. Moldova în UE

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Sanna Marin, consilieră strategică în cadrul Institutului Tony Blair pentru Schimbare Globală (Tony Blair Institute for...

Organizatorul contrabandei cu aproape 17 kg de hașiș din Ucraina – condamnat

Procurorii PCCOCS au obținut condamnarea la 9 ani închisoare a organizatorului contrabandei cu aproape 17 kg de hașiș din Ucraina, adus în Moldova prin...

Zeci de tineri vor face stagii plătite în autoritățile publice

85 de tineri și tinere vor face stagii plătite în autoritățile publice. Programul de stagii plătite în serviciul public, aflat la cea de-a șasea...

Mai multă protecție pentru avertizorii de integritate

Avertizorii de integritate vor avea garanții sporite de confidențialitate, reguli clare de raportare a încălcărilor și protecție împotriva represaliilor. Citește și: Spînu neagă că ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.