Disident rus: Opoziţia faţă de actualele politici ale Kremlinului este importantă pentru a pregăti perioada post-Putin

Publicat:

Disident rus: Opoziţia faţă de actualele politici ale Kremlinului  este importantă pentru a pregăti perioada post-Putin

Opoziţia faţă de actualele politici ale Kremlinului rămâne importantă pentru a pregăti perioada ce va urma după preşedintele Vladimir Putin, a declarat într-un interviu pentru dpa Oleg Orlov, apărător pentru drepturile omului şi disident rus.

“Atâta vreme cât el (Vladimir Putin) este la putere, nu cred că cineva poate spera la vreo schimbare”, a spus Orlov, 70 de ani, potrivit stiripesurse.ro.


Citeşte şi: Uniunea Europeană poate face R. Moldova mai puternică

La ora actuală, Oleg Orlov este judecat pentru discreditarea armatei ruse şi riscă o pedeapsă pe termen lung într-o colonie penitenciară.

“Însă plecarea lui (Vladimir Putin) va duce în mod sigur la schimbare şi la scindare în rândurile elitei”, a continuat Orlov. “Iar opoziţia, precum şi ceea ce a rămas din societatea civilă vor avea un rol enorm în acel moment, pentru a asigura că schimbările nu sunt doar unele cosmetice”, a subliniat disidentul rus.

Orlov a fost copreşedintele Memorial, organizaţie care în 2022 a fost unul dintre cei trei laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace. Organizaţia Memorial a fost dizolvată în Rusia.

“Când se va întâmpla aceasta şi dacă Putin va pleca în timpul cursului firesc al evenimentelor, nu ştim”, a adăugat Oleg Orlov.

Vladimir Putin, 71 de ani, a făcut ca textul Constituţiei ruse să fie modificat pentru a-i permite să candideze la preşedinţia Federaţiei Ruse pentru al cincilea mandat, în timpul alegerilor de anul viitor.

Citeşte şi: Mii de polițiști vor fi mobilizați de Anul Nou în Berlin

De la declanşarea invaziei împotriva Ucrainei, în urmă cu aproape doi ani, autorităţile ruse acţionează aspru împotriva criticilor. Orlov şi-a exprimat opoziţia faţă de războiul împotriva Ucrainei.

Procedurile juridice împotriva lui Orlov durează de luni de zile. În octombrie, el fusese condamnat la plata unei amenzi relativ modeste, însă în decembrie acest verdict a fost revocat şi procesul a reînceput. Procurorii cer acum o pedeapsă aspră cu închisoarea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.