StiripesurseDiasporaDistrugerea barajului Kahovka nu serveşte niciunei părţi, în timp ce Ucraina...

Distrugerea barajului Kahovka nu serveşte niciunei părţi, în timp ce Ucraina pregăteşte o contraofensivă

Publicat:

Kievul şi Moscova se acuză reciproc pentru distrugerea barajului de la Nova Kahovka, deşi încă nu este clar dacă barajul a fost atacat în mod deliberat ori s-a prăbuşit în urma unei cedări structurale, scrie joi CNN, potrivit agerpres

Conform Kievului, trupele ruse de ocupaţie au detonat barajul pe care-l controlau şi deja îl minaseră, iar, conform Moscovei, trupele ucrainene l-au străpuns cu o salvă de artilerie. Dar oricare ar fi adevărul, niciuna dintre cele două tabere nu este avantajată, în timp ce Ucraina pregăteşte o contraofensivă pentru a încerca să recupereze teritoriile ocupate de Rusia sau deja a început operaţiuni în acest sens.

Citește și : Zelenski se declară ‘şocat’ de lipsa de ajutor din partea Naţiunilor Unite şi Crucii Roşii

Aparent surprinse de tăvălugul provocat de spargerea barajului, trupele ruse de pe malul stâng al fluviului Nipru au fost luate de ape, tranşeele le-au fost inundate, la fel şi clădirile unde se adăposteau, iar, în timp ce soldaţii ruşi fugeau la întâmplare pentru a se salva, trupele ucrainene aflate pe malul de est au tras asupra lor. După retragerea în toamnă din partea de nord a provinciei Herson, unde erau ameninţate de o contraofensivă ucraineană, trupele ruse şi-au stabilit poziţiile pe bariera naturală a Niprului.

“Poziţiile lor (ale ruşilor, n.red) au fost distruse complet. Sunt pline de apă. Au deja mulţi morţi şi răniţi, avem informaţii că sunt sute”, declară pentru CNN un căpitan al armatei ucrainene.


Pe de altă parte, spargerea barajului complică şi mai mult eventualele planuri contraofensive ale armatei ucrainene în zonă. Dacă aceasta ar încerca să treacă Niprul, acum ar trebui să traverseze o întindere mai mare de apă, ar risca să pătrundă pe terenuri mlăştinoase şi în ape ne-cartografiate.

“Consecinţele tragediei vor fi clare într-o săptămână. După ce apa se va scurge, va fi clar ce a rămas şi ce se va întâmpla apoi”, a rezumat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Rusia că poartă o “răspundere criminală” pentru acest “ecocid”.

Distrugerea barajului a survenit după ce armata ucraineană a lansat mai multe operaţiuni ofensive considerate de Moscova începutul mult trâmbiţatei contraofensive ucrainene majore, operaţiuni asupra cărora Kievul nu a comentat.

În timp ce oficialii ruşi prezintă începutul contraofensivei ucrainene drept un eşec soldat cu pierderi grele pentru trupele Kievului, oficialii ucraineni afirmă că această contraofensivă nu a fost încă lansată, sugerând că ar fi vorba deocamdată doar despre atacuri pentru a testa liniile defensive ruseşti şi de operaţiuni de recunoaştere cu deschiderea focului, desfăşurate de-a lungul unui front din Zaporojie până în Doneţk.

Citește și : Taiwanul a detectat 37 de avioane militare chineze în jurul insulei

Continuă în acest timp confruntările în diferite sectoare ale frontului, inclusiv în zona oraşului Bahmut ocupat de trupele ruse, pe care armata ucraineană încearcă să le învăluie atacând pe flancuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.