Divizarea Cehoslovaciei fără un referendum este criticată de majoritatea slovacilor şi a cehilor (sondaj)

Publicat:

Majoritatea slovacilor şi a cehilor (67%, respectiv 68%) încă nu-i pot ierta pe politicieni pentru că au decis divizarea Cehoslovaciei fără să convoace un referendum, relevă un sondaj realizat în octombrie de Institutul slovac pentru afaceri publice (IVO) şi Centrul ceh de cercetare a opiniei publice (CVVM), transmite luni agenţia slovacă de presă TASR, potrivit agerpres .

Totuşi, după 25 de ani – care se împlinesc în ianuarie anul viitor – aproape jumătate dintre cei intervievaţi, atât din Slovacia cât şi din Republica Cehă (46%), consideră că dizolvarea Cehoslovaciei a fost o decizie corectă.


În cazul slovacilor, acest lucru reprezintă o schimbare de opinie faţă de acum un sfert de secol, când sub 30% dintre ei erau în favoarea divizării statului comun.

Citește și : Martin Schulz încurajat de lideri europeni să guverneze alături de Angela Merkel

Atitudinea faţă de divizare, în ambele ţări, depinde de vârstă, a menţionat într-o conferinţă de presă organizată luni reprezentanta IVO, Zora Butorova. Aceasta a mai precizat că lipsa unui referendum este criticată în mai mare măsură de cei care consideră că dizolvarea statului comun a fost un pas greşit. Dar şi dintre apărătorii divizării circa jumătate au criticat absenţa unei consultări prealabile.

“Este evident că persoanele cu o viziune critică asupra divizării Cehoslovaciei consideră că un referendum ar fi putut să o împiedice şi până în ziua de azi consideră negativ faptul că politicienii au făcut imposibil acest lucru”, a afirmat la rândul său reprezentanta CVVM, Paulina Tabery.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.