Dmitri Medvedev: Rusia nu mai are nevoie de relaţii diplomatice cu Occidentul

Publicat:

Rusia nu mai are nevoie de relaţii diplomatice cu Occidentul după ce acesta a impus sancţiuni împotriva Moscovei în urma declanşării “operaţiunii militare” în Ucraina, a afirmat sâmbătă fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, informează Reuters, potrivit agerpres

Potrivit lui Medvedev, care s-a exprimat pe pagina sa de pe reţeaua socială rusă VK, este timpul “să se pună lacătul pe ambasade”.


Citește și: O rachetă rusească a lovit o clădire rezidențială din centrul Kievului

Dmitri Medvedev a mai spus că Moscova îşi va continua operaţiunile în Ucraina până când va realiza obiectivele fixate de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Autoritatea de reglementare a comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor, a ordonat sâmbătă mass-media ruse să suprime în conţinuturile lor orice referinţă la civili ucişi de armata Federaţiei Ruse în Ucraina, precum şi termeni precum “invazie”, “ofensivă” sau “declaraţie de război”. Oficial, Moscova îşi denumeşte intervenţia în Ucraina “o operaţiune militară specială”, menită să “menţină pacea”

Citește și : O coloană de circa o sută de blindate ruseşti avansează în direcţia Kievului din regiunea Vişgorod

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.