StiripesurseȘtirile zileiDmitri Medvedev vrea să rămână preşedintele partidului lui Putin

Dmitri Medvedev vrea să rămână preşedintele partidului lui Putin

Publicat:

Dmitri Medvedev intenţionează să rămână preşedinte al partidului de guvernământ Rusia Unită după demisia sa din funcţia de prim-ministru de săptămâna trecută, relatează duminică dpa, potrivit agerpres.

“Rămân liderului partidului”, a declarat aliatul în vârstă de 54 de ani al preşedintelui Vladimir Putin, într-un interviu acordat duminică postului de stat Canalul 1.

Citeşte şi: Regina Elisabeta a II-a, care a anunţat sâmbătă un ‘Megxit dur’, a apărut zâmbind la slujba de duminică

Medvedev a anunţat că se retrage din funcţia de prim-ministru miercuri, după discursul lui Vladimir Putin privind starea naţiunii, în care preşedintele a anunţat un plan de a acorda mai multă autoritate postului de premier în urma unui referendum constituţional.

Putin l-a propus apoi pentru funcţia de premier pe Mihail Mişustin, un birocrat de carieră şi de multă vreme şef al serviciului federal de colectare a taxelor.


Liderul de la Kremlin a semnat decretul de numire a lui Mişustin la puţină vreme după ce camera inferioară a parlamentului a votat favorabil cu o largă majoritate.

Citeşte şi: Evadare ca-n filme în Paraguay: 100 de deținuți extrem de periculoși au reuşit să scape printr-un tunel

Rusia Unită, baza de putere a Putin, deţine o majoritate de două treimi în parlamentul rus, motiv pentru care poate amenda constituţia ţării.

Reformele constituţionale propuse de Putin vor întări rolul premierului, dar şi un organism în prezent consultativ, Consiliul de stat, ceea ce a provocat speculaţii că actualul preşedinte ar putea păstra puterea ocupând din nou funcţia de prim-ministru sau un post în Consiliul de stat când i se va încheia al patrulea mandat la Kremlin în 2024.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.