StiripesursePoliticăDoar trei partide ar ajunge în Parlament în cazul unor alegeri...

Doar trei partide ar ajunge în Parlament în cazul unor alegeri anticipate (sondaj)

Publicat:

Trei formațiuni politice ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate, arată datele sondajului socio-politic realizat de ATES Research Group pentru iunie 2026.

Partidul Acțiune și Solidaritate ar obține 33,6% din voturile respondenților, fiind urmat de Partidul Socialiștilor cu 9,4% și Partidul Democrația Acasă cu 7%. Alte formațiuni nu ar trece pragul electoral. Totodată, 15,2% dintre respondenți au declarat că nu ar vota niciun partid, iar 11,4% sunt indeciși, transmite IPN.

Vezi şi: VIDEO O maşină s-a prăbuşit pe Transfăgărăşan – Stiripesurse.md

Într-o conferință de presă, fondatoarea și directoarea executivă a ATES Research Group, Veronica Ateș, a declarat că, în pofida numărului mare de concurenți electorali la alegerile parlamentare din septembrie 2025, cetățenii își păstrează percepția asupra opțiunilor politice.

„Dacă ar fi să fac o comparație cu rezultatele sondajului din 2025, aș vrea să remarc Partidul Democrația Acasă, care anul trecut, în iulie 2025, de la 2,4-2,6%, a crescut la 7%”, a menționat Veronica Ateș.


Potrivit sondajului, președinta Maia Sandu se bucură de cea mai mare încredere a cetățenilor, fiind menționată de 34,6% dintre respondenți. Pe următoarele poziții se situează liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, cu 7,6%, liderul PDA, Vasile Costiuc, cu 6,7%, primarul capitalei, lider al Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, cu 4,8% și liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, cu 4,2%.

Totodată, 18,3% dintre respondenți au declarat că nu au încredere în niciun politician, iar 7,2% nu au oferit un răspuns. Datele reflectă mențiunile spontane ale respondenților în primul rând de opțiuni.

Sondajul mai arată că, în cazul unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 59% dintre cetățeni ar vota „pentru”, iar 28,4% „împotrivă”. Datele indică o scădere a scepticismului față de anul trecut, când 54,2% susțineau integrarea în UE, iar 32,3% se declarau împotrivă.

Sondajul socio-politic a fost efectuat în perioada 27 mai-8 iunie pe un eșantion de 1 004 persoane din 321 de localități. Eroarea maximă de eșantionare este de ±3%.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Declarația de Suveranitate: documentul care a deschis drumul independenței Republicii Moldova

Declarația de Suveranitate adoptată de Sovietul Suprem al RSS Moldovenești la 23 iunie 1990 a reprezentat, în esență, o declarație de independență înainte de...

VIDEO Trei indivizi au cumpărat cu acte pierdute mai multe bunuri electronice

O tânără de 26 de ani și doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Chișinău și Ialoveni, au fost reținuți de...

APP intervine în scandalul salariilor de la Moldatsa

Agenția Proprietății Publice (APP), în calitate de fondator al Moldatsa, a anunțat inițierea unui control detaliat privind respectarea cadrului normativ în procesul de salarizare...

CSM susține reforma salarială, dar cere modificări pentru a proteja independența financiară a judecătorilor

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii susțin necesitatea reformei salariale în sistemul judecătoresc, însă consideră că proiectul de lege propus de autorități trebuie modificat, astfel...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.