StiripesurseSănătateDoctorița de pe ambulanță, care a avut un comportament agresiv asupra...

Doctorița de pe ambulanță, care a avut un comportament agresiv asupra unui pacient, a fost concediată

Publicat:

Doctorița de pe ambulanță, care a avut un comportament agresiv în casa unui pacient din satul Suruceni, raionul Ialoveni, a fost concediată. Ministra sănătății, Ala Nemerenco, susține că decizia vine în contextul finalizării anchetei inițiate, transmite IPN.

„A fost reziliat contractul de activitate a doctorului cu Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Este un conflict de comunicare. A fost agresată și doamna. Repet pentru toate echipele de pe ambulanță – atunci când există agresiuni din partea pacienților sau a altor cetățeni, în momentul acordării serviciilor medicale, sunt obligate, conform protocoalelor, să implice serviciul de poliție”, a declarat pentru presă ministra.

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

Ala Nemerenco a menționat că, în același timp, este absolut inadmisibil ca un lucrător medical să aibă un astfel de comportament.

Incidentul de la Suruceni a avut loc acum o săptămână. Doctorița a fost filmată vorbind necenzurat și cu amenințări, iar imaginile au fost mediatizate pe rețele de socializare. CNAMUP a inițiat o anchetă de serviciu. Instituția a accentuat că se detașează de orice comportament deviant eticii și deontologiei medicale în acordarea asistenței medicale de urgență.


Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Autorul atacului de la târgul de Crăciun din Magdeburg a fost condamnat la închisoare pe viață

Taleb al Abdulmohsen, bărbatul care a intrat cu mașina în mulțimea adunată la târgul de Crăciun din Magdeburg în decembrie 2024, ucigând șase persoane...

OnlyFans a îngropat relațiile autentice dintre oameni. SUA, cel mai mare consumator de Pornhub

Nu a mai rămas nimic din sanctitatea corpului. Vândut ca la talcioc, corpul nu mai este un templu, ci un bordel în care intră...

Cum au învățat oamenii să supraviețuiască căldurii extreme înainte de aerul condiționat

De la siesta și hainele purtate în deșert până la „turnurile vântului” din Iran, diferite culturi au găsit metode ingenioase pentru a face față...

Schimbare majoră la o companie aeriană imporntată. Familiile vor putea sta împreună fără taxă

Ryanair modifică regula locurilor pentru familii cu copii. Compania face schimbarea „cu reticență”. Ryanair a confirmat că părinții care călătoresc cu această companie aeriană vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.