StiripesurseȘtirile zileiDocumente arată că autorităţile chineze au ascuns populaţiei mai multe zile...

Documente arată că autorităţile chineze au ascuns populaţiei mai multe zile pericolul prezentat de coronavirus şi au organizat un banchet pentru zeci de mii de oameni

Publicat:

Documente interne obţinute de The Associated Press şi estimări ale experţilor bazate pe date retrospective arată că autorităţile chineze au ascuns timp de şase zile pericolul reprezentat de noul coronavirus şi au organizat în Wuhan, epicentru pandemiei, un banchet pentru zeci de mii de oameni, scrie news.ro.

În a şasea zi de când oficialii chinezi au stabilit, în mod secret, că este posibil să aibă de-a face cu o pandemie, oraşul Wuhan din provincia Hubei a găzduit un eveniment la care au participat zeci de mii de oameni.

Citește și : Trump afirmă că SUA au depăşit vârful îmbolnăvirilor cu noul coronavirus: ‘Bătălia continuă!’

În plus, milioane de persoane au călătorit în ţară – în aceeaşi perioadă – pentru Anul Nou chinezesc.

Preşedintele Xi Jinping a avertizat populaţia în a şaptea zi, pe 20 ianuarie 2020, însă până atunci deja erau înregistrate peste 3.000 de cazuri.


Întârzierea răspunsului la epidemie, într-un moment critic, cel de început, încercarea Chinei de a menţine echilibrul între alertarea populaţiei şi evitarea instaurării panicii a pregătit terenul pentru pandemie.

„Este teribil. Dacă ar fi luat atitudine cu şase zile mai devreme, ar fi fost mult mai puţini pacienţi şi unităţile snaitare ar fi făcut faţă. Am fi evitat colapsul sistemului medical din Wuhan”, a spus Zuo-Feng Zhang, epidemiolog la Universitatea din California.

Alţi experţi au spus că Guvernul chinez este posibil să fi aşteptat în anunţul public pentru a ţine sub control isteria şi că a acţionat rapid în secret în acest timp.

Întârzierea de şase zile a liderilor chinezi de la Beijing s-a adăugat celor aproximativ două săptămâni în care Centrul naţional pentru controlul şi prevenţia bolilor nu a înregistrat niciun caz din partea oficialilor locali, confirmă documentele obţinute de AP.

În acea perioasă, între 5 şi 17 ianuarie, sute de oameni se prezentau la spitale din Wuhan, dar şi din ţară.

Ce este clar, spun experţii, este că strictul control al Chinei privind informaţiile, birocraţia şi reticenţa la transmiterea de veşti proaste au dus la acest răspuns al autorităţilor. Pedepsirea a opt medici pentru „lansare de zvonuri”, informaţie difizată de televiziunea naţională pe 2 ianuarie, i-a făcut pe cei din sistemul sanitar să se teamă.

„Doctorilor din Wuhan le era frică”, a spus Dali Yang, profesor de Politică chineză la Universitatea din Chicago. „A fost o intimidare reală a unei întregi profesii”.

China a raportat oficial un total de 3.342 de decese cauzate de Covid-19 şi 82.341 de cazuri de îmbolnăvire.

Citește și : Guterres consideră că doar un vaccin anti-coronavirus ar permite revenirea la normalitate

Guvernul chinez a negat în repetate rânduri că a ascuns informaţii în primele zile de la depistarea coronavirusului şi a susţinut că a raportat imediat Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„Cei care acuză China de lipsă de transparenţă şi deschidere sunt nedrepţi”, a spus miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe pentru AP.

La nivel mondial, de la depistarea coronavirusului în Wuhan, în luna decembrie 2019, au fost înregistrate peste 2 milioane de cazuri de infectare şi aproximativ 134.000 de decese. Din totalul persoanelor bolnave, peste 529.000 au fost declarate vindecate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Două mari companii româneşti se află pe lista celor care ar urma să investească peste 1 miliard de euro în R. Moldova

Două mari companii de renume, cu capital românesc, vor investi major în dezvoltarea Republicii Moldova. În acest sens, la Chișinău au fost semnate proiectele...

‘Analiză la sânge’ a dezastrului din sistemul de sănătate al Transnistriei

În luna iunie, de la Facultatea de Medicină a Universității de „stat” din stânga Nistrului vor absolvi aproximativ 100 de studenți. Dintre aceștia, 55...

Turneu internațional de Judo la Ocnița

Aproximativ 270 de tineri judocani și-au demonstrat talentul la un turneu internațional, organizat în nordul Republicii Moldova. Sportivi din România și Ucraina au fost...

Horoscopul zilei

Ziua de 5 iunie vine cu o energie intensă, marcată de influențe astrale care scot la suprafață emoții ascunse și decizii amânate. Luna activează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.