StiripesurseȘtirile zileiDodon contestă numirea emisarilor speciali de către Maia Sandu și vorbește...

Dodon contestă numirea emisarilor speciali de către Maia Sandu și vorbește despre impeachment

Publicat:

Liderul socialiștilor, Igor Dodon, susține că numirea de către șefa statului a unor emisari speciali reprezintă o măsură neconstituțională și că, pentru astfel de acțiuni, ar putea fi inițiată procedura de impeachment împotriva Maiei Sandu, transmite Realitatea.md.

Citește și: Socialiștii deranjați de străinii din Chișinău. Cer audieri parlamentare

„Numirea de către Maia Sandu a așa-numiților „trimiși speciali” este o măsură clar neconstituțională. În Constituție, o astfel de funcție pur și simplu nu există, ceea ce înseamnă că președintele acționează, de fapt, în afara legii. Pentru astfel de acțiuni, ar putea fi inițiată procedura de impeachment. Pentru aceasta sunt necesare 34 de voturi în Parlament. Noi avem 17, iar dacă restul fracțiunilor vor manifesta voință politică, suntem gata să inițiem procesul de demitere a Maiei Sandu”, a declarat Dodon.

De acealaltă parte, instituția prezidențială precizează că își desfășoară activitatea în strictă conformitate cu cadrul legal în vigoare.

Pe 10 decembrie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind numirea ex-premierului Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. De asemenea, la 31 octombrie, fostul vicepremier Nicu Popescu a fost numit de șefa statului în calitate de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O peșteră uriașă a apărut în centrul Parisului

Turiștii și localnicii care traversează zilele acestea unul dintre cele mai aglomerate poduri din Paris au parte de o experiență neașteptată. În locul priveliștii...

Cercetătorii au descoperit o vulnerabilitate ascunsă a ‘substanțelor chimice permanente’

PFAS, cunoscute pe scară largă drept „substanțe chimice permanente”, se numără printre cei mai rezistenți poluanți cu care se confruntă oamenii de știință în...

Leguma de vară care îmbunătățește starea de spirit, calitatea somnului și reduce anxietatea

Castravetele nu este doar o legumă răcoritoare de vară. Studiile clinice confirmă că extractul său îmbunătățește somnul, reduce anxietatea și crește starea de spirit. Cucumis...

Record în construcții. O clădire de 26 de etaje, finalizată în 5 zile cu o metodă ‘aproape ireală’

O clădire de 26 de etaje a fost ridicată în doar cinci zile, folosind o metodă de construcție care pare aproape ireală, dar care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.